Un tânăr de 29 de ani, din Cliciova, și-a găsit sfârșitul într-un accident de muncă, în Austria

Un bărbat de 29 de ani din Cliciova a murit alături de un alt coleg, într-un accident de muncă petrecut într-o pădure din Austria. Cei doi se aflau la muncă în zona Großkirchheim și coborau niște bușteni cu ajutorul unui cărucior care rula pe un cablu, a anunțat poliția austriacă, pentru LugojInfo.ro. Accidentul s-a petrecut joi seară, la o altitudine de 1500 de metri, când cei doi au vrut să plece spre casă. Bărbatul din Cliciova, alături de colegul său de 21 de ani, din județul Maramureș, au murit după ce cablul pe care rula căruciorul s-a rupt. Cei doi au căzut în gol și s-au izbit de pietre și cioate.

Un elicopter s-a îndreptat rapid către locul accidentului, însă pentru cei doi tineri nu s-a mai putut face nimic. Trupurile neînsuflețite au fost recuperate de către mai multe echipaje ale pompierilor voluntari din câteva localități, elicopterul fiind nevoit să abandoneze misiunea din cauza întunericului. Polițiștii au anunțat că au demarat o anchetă care să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs nenorocirea. Ei susțin că sistemul de transport al lemnului nu era destinat și transportului de persoane.

Bărbatul din Cliciova lucra în Austria de câțiva ani și a reușit să își ridice o casă din banii câștigați în străinătate. Tânărul le-ar fi spus localnicilor că mai stă câteva luni și se întoarce definitiv.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.