Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu BMW-ul pe autostradă

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat duminică dimineața, pe autostrada Timișoara-Arad, în zona localității Orțișoara.

Tânărul de 18 ani, împreună cu alte patru persoane, circula dinspre Timișoara spre Arad, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului.

Mașina scăpată de sub control s-a răsturnat apoi în afara părții carosabile și a rămas cu roțile în sus în unul dintre șanțurile de pe marginea șoselei.

În urma impactului, tânărul de 18 ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital. La locul intervenției a fost trimis și elicopterul SMURD.

Şoferul maşinii implicate în accidentul rutier pe autostrada dintre Timişoara şi Arad avea 18 ani şi, din primele date, rezultă că se deplasa, împreună cu mai mulţi prieteni, spre Arad, unde era programat un concurs automobilistic. A circulat cu viteză prea mare, iar maşina s-a răsturnat după ce a lovit parapetul.

Potrivit poliţiştilor, maşina a părăsit partea carosabilă, a rupt parapetul de protecţie şi s-a răsturnat în şanţ. (A. P.)

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.