Sute de copii de toate vârstele din Timişoara şi din judeţ au participat, marţi seara, 26 noiembrie 2019, la Gala de premiere „Excelenţa Bănăţeană”, parte a Caravanei naţionale „Născut pentru Sport”, la care au fost premiaţi 12 dintre cei mai buni elevi sportivi, care au avut şi rezultate foarte bune la învăţătură, dar şi performanţe sportive deosebite. De la eveniment nu puteau lipsi legende ale sportului românesc, cu podiumuri la diferite ediții ale Jocurilor Olimpice: Elisabeta Lipă, Alina Alexandra Dumitru, Mihai Leu sau Simona Amânar, promotori ai sportului românesc, care au oferit și au primit premii. Preşedintele Asociaţiei Junior Sport, Beatrice Mercado, a declarat că este un eveniment de suflet creat de asociaţie, considerat a fi cel mai complex proiect de educaţie şi cultură sportivă pentru copii.
„Produsele noastre de manifestare sunt foarte frumoase şi atingătoare de suflet: revista Născut pentru Sport, care promovează atât modele de succes, marii campioni, dar şi excelenţa juvenilă în sport. (…). Proiectul Caravana pe judeţul Timiş a debutat în vara anului 2019 şi se va încheia anul viitor. În gala de astăzi vom oferi 40 de trofee atât legendelor sportului timişean, seniorilor activi, juniorilor şi o suită de trofee speciale deosebite. Ediţia de Timiş a revistei Născut pentru Sport va fi gata în martie 2020 şi mizăm ca cel puţin 15-20.000 de elevi din clasele I-VIII din judeţ să o primească gratuit în şcoală, cu autografele marilor campioni”, a afirmat Mercado.
Au fost premiaţi primii 12 elevi câştigători ai campaniei „Şcoală şi sport, se poate? Da, se poate”, fiind identificaţi copiii care au merite deosebite şi în şcoală, dar şi în sport. Aceştia activează în diferite sporturi, mai ales în cele olimpice, dar nu numai, au rezultate şcolare foarte bune, cu medii apropiate de 10, şi un palmares sportiv naţional şi internaţional deosebit. Copiii sportivi au fost recompensaţi cu diplome din partea asociaţiei, iar din partea sponsorilor au primit şi câteva cadouri.
Lasă un răspuns