Un profesor tatuat din cap până în picioare și-a pierdut slujba la o grădiniţă din Franța

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ochii lui sunt vopsiţi, limba lui este neagră, iar spatele e plin de ace. Profesorul considerat a fi cel mai tatuat om din Franţa a spus că modificările corpului din cap până în picioare l-au costat slujba într-o grădiniţă pariziană după ce un părinte i-a făcut plângere.

Cu aproape fiecare centimetru al corpului tatuat pe parcursul a opt ani, inclusiv ochii şi limba, Sylvain Helaine arată mai aproape de un personaj din cărţi decât de un educator tipic. Cu toate acestea, tânărul de 35 de ani a spus că a reuşit să întreţină o relaţie bună cu elevii şi părinţii – odată ce au depăşit şocul iniţial la apariţia sa – înainte de a fi depusă o plângere în numele unui copil de trei ani care nu făcea parte din clasa sa.

Părintele care s-a plâns autorităţilor, a pretins că propriul copil de trei ani a trăit coşmaruri după ce l-a văzut pe Helaine. Un purtător de cuvânt al grădiniţei a declarat că s-a ajuns la un acord cu Helaine pentru a-l îndepărta din funcţia de educator, deoarece elevii sub şase ani „ar putea fi înspăimântaţi de apariţia sa.”

Helaine, care estimează că a petrecut 460 de ore sub ac de-a lungul anilor, a spus că nu a avut probleme cu cei din clasa sa înainte să i se facă plângere.

„Toți elevii mei și părinții lor au fost întotdeauna ok cu mine pentru că practic mă cunoșteau”, a spus el. „Abia când oamenii mă văd de departe pot să-și asume ce e cel mai rău.”

El a început să îşi modifice corpul la vârsta de 27 de ani în timp ce preda la o școală privată din Londra, acoperindu-și treptat întregul corp și fața.

Cu toate acestea, potrivit Independent, el nu intenționează să-și schimbe profesia, în ciuda nefericitei întâmplări. „Sunt profesor de școală primară … îmi place slujba mea”, a spus el, menționând că speră ca expunerea la tatuaje să-i învețe pe elevii săi să-i accepte pe cei care sunt în afara normelor. „Poate că atunci când vor fi adulți vor fi mai deschiși”, a adăugat el.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.