
O femeie din SUA a fost reţinută la Sydney, în Australia, după ce angajaţii aeroportului au găsit un pistol de aur în bagajul ei.
Americanca a zburat de la Los Angeles la Sydney având în bagaj un pistol placat cu aur de 24 de carate, potrivit CNN. Femeia, în vârstă de 28 de ani, nu deţinea un permis de import sau de posesie a unei arme de foc în Australia, a transmis prin intermediul unui comunicat Forţa de Frontieră din Australia (ABF). Americanca a fost dusă în faţa unui judecător care a decis să o elibereze pe cauţiune.
Australia are unele dintre cele mai stricte reguli din lume în ceea ce priveşte deţinerea de arme de foc şi este ilegal ca o persoană să importe „în mod intenţionat” arme de foc fără aprobare prealabilă. Pedeapsa maximă pentru această infracţiune în Australia este de 10 ani de închisoare.
Lasă un răspuns