Un militar din Lugoj a fost prins drogat la volan, după ce a sărit cu mașina pe un câmp din Olt

Un militar de la unitatea din Lugoj este cercetat penal după ce a fost prins drogat la volan. După cum a anunțat IPJ Olt, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din Slatina, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe DN 65, în zona localității Piatra-Olt, iar în urma testării cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la poziția T1B THC. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Oamenii au povestit că șoferul a intrat de mai multe ori cu mașina pe contrasens și apoi a sărit pe câmp. Șoferul aflat la volanul unui autoturism marca Audi A4 a leșinat, cel mai probabil de la drogurile consumate, în timp ce mașina circula cu viteză.

Ceilalți șoferi au povestit că mașina a pătruns de mai multe ori pe contrasens, fiind la un pas de a provoca o tragedie, iar apoi a sărit pe câmp.
„Sofer DROGAT, pe drumul Ganeasa-Bals, ora 8:30, lucreaza la armata, era sa omoare mai multi oameni, a intrat de mai multe ori pe contrasens, a si intrat in șant, noi ceilalti soferi am incercat sa il oprim, dar nu a avut nici o reactie. Se vede in poze ca avea JOINTU-UL in mana.

Am stat pana l-a ridicat Politia! Atentie la volan! 28 iulie 2019”, a scris pe Facebook unul dintre șoferii care l-au prins pe tânărul drogat.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.