Kylie Jenner, cea mai bine plătită vedetă de pe Instagram

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Kylie Jenner a fost numită, şi anul acesta, cea mai bine plătită vedetă de pe Instagram, cu 1.2 milioane de dolari pentru o postare.

Potrivit Standard.co.uk, Kylie, în vârstă de 21 de ani, are peste 141 de milioane de abonaţi pe Instagram şi a fost declarată de revista Forbes cea mai tânără miliardară care a reuşit să îşi strângă averea pe cont propriu mulţumită liniei sale de cosmetice, Kylie Cosmetics. Analiştii de la HopperHQ.com susţin că prezenţa socială a lui Jenner este o afacere în sine, valoarea sa crescând cu 27 de procente în ultimul an.

Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce au luat în considerare mai mulţi factori precum implicarea publicului, numărul urmăritorilor şi frecvenţa postărilor. Pe locul secund al clasamentului se află Ariana Grande, care este plătită cu 996.000 de dolari pentru o postare. Podiumul celor mai bine plătite personalităţi de pe Instagram este completat de Cristiano Ronaldo, a cărui postare publicitară pe contul său de Instagram valorează 975.000 de dolari. Poziţia a patra este ocupată de sora lui Kylie Jenner, vedeta de televiziune Kim Kardashian West care primeşte 910.0000 de dolari pentru o postare pe reţeaua de socializare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.