
Reacțiile lugojenilor după genocidul silvic de pe strada Banatului și de pe strada Bocșei, cauzat de dorința CFR-ului de a construi un pasaj peste calea ferată, au „înroșit” aproape toate rețelele sociale.
Bineînțeles că nici Cristian-Oliviu Gaidoș, muzeograf la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, nu putea să rămână indiferent la acest aspect și semnalează o situație care ar trebui să le dea de gândit edililor noștri, care au uitat, se pare, să mai gândească.
După ce postează o imagine de după „măcel”, Gaidoș scrie:
„Frumoasa Vilă Scheint (1891) – strada Bocșei – așa cum sigur nu veți mai avea prilejul să o vedeți! Ultima picătură în oceanul dezastrului urbanistic în care se află Lugojul: ghetoizarea singurului Bulevard pe care îl putea avea orașul – strada Bocșei. Nu încape îndoială că avem nevoie de amenajarea trecerii de cale ferată, dar într-un mod care să fie agreat de riverani. S-a realizat deja proiectarea pasajului? Când a fost consultată Primăria Lugoj de către reprezentanții Ministerului, au fost organizate dezbateri publice în privința unui pasaj suprateran sau subteran? Ce s-a ales de urbanismul participativ promovat de Primăria Lugoj prin dezbaterile plătite de la bugetul local?!”.
Bineînțeles că aleșii/nemaialeșii nu îi vor răspunde lui Gaidoș, pentru că ei nu au simțul răspunderii, ei nu știu să răspundă, ei nu se pricep decât să desființeze, să dărâme, să taie, până când le va tăia și lor cineva „mațul”. (N. S.)
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns