Dan TIMARU
Arta este o parte integrantă a activității umane, iar personalitatea omului poate fi pe deplin descoperită și formată numai cu ajutorul și prin intermediul artei. Talentul poate fi înțeles ca potențial nativ pentru dezvoltarea unor aptitudini în anumite domenii și de cele mai multe ori nu suntem conștienți de darul cu care am fost înzestrați.
Părinții sau profesorii sunt primii care descoperă talentul copilului, iar rolul lor în încurajarea micului artist este deosebit de important. Încă din primii ani de școală, Tünde Enikő Petneházy a demonstrat că are un talent deosebit la desen, iar notele de zece obținute la fiecare lucrare au determinat-o să urmeze un liceu de artă. Lucrările ei de mai târziu anunțau apariția unui valoros artist plastic.
Tünde Enikő Petneházy s-a născut la 15 februarie 1979 în Lugoj. A urmat cursurile primare și gimnaziale la Şcoala Generală Nr.3, după care s-a înscris la Liceul de Artc Plastice, Secţia Pictură, din Timişoara.
În 1996 a participat la un concurs de benzi desenate organizat de Centrul Cultural Francez Timişoara şi a obținut o menţiune pentru decupaj, apoi în 1998 este prezentă la Salonul de Caricatură „Revelionul Caricaturiştilor” Urziceni, unde a obținut premiul de debut. Întâlnirea cu caricatura a fost doar un experiment, locul ei nefiind acolo.
În 1998 a participat la trei expoziţii de grup. În 3 august 2000 expune la Galeria Army a Cercului Militar Lugoj lucrările cu tema Realitate și Viziune. Au urmat alte două expoziţii de grup în 2000 și 2002. A participat la o Tabără de Creaţie organizată la Crivaia-Văliug.
Chiar dacă lucrările ei s-au bucurat de aprecierea colectivă, Tünde Enikő Petneházy hotărăște să studieze mai departe medicina veterinară, iar pictura a rămas doar un hoby. Astăzi, Tünde este medic veterinar și gestionează farmacia Veterra din Lugoj. Privind înapoi fără mânie, Tünde își deapănă amintirile în luminile și umbrele vieții:
„În clasele primare mi-am descoperit talentul la desen. Luam mereu note de zece și desenele mele erau date exemplu colegilor mei. Nu știu de unde moștenesc acest talent. La noi în familie nimeni nu a pictat. Oricum, mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul primit. Mă fascinau peisajele și animalele.
Acolo eram în elementul meu. Uneori desenam obiecte din casă, cum ar fi bibelourile. Mai am și astăzi desene din acea perioadă. Primul meu tablou, destul de stângaci, a fost cu tematică religioasă, desen inspirat din Biblie. L-am făcut pe pânză, în culori de ulei.
Nu stăpâneam pe atunci procesul de preparare a pânzei și nici tehnica amestecului culorilor. A fost un cadou pentru o prietenă de a mea, de ziua ei. În clasa a șaptea eram deja sigură că voi urma un liceu de artă la Timișoara. Am fost cu mama să mă înscriu și, cu toate că unii spuneau că șansele mele de a reuși sunt limitate, pentru că nu am făcut înainte o pregătire în particular cu un profesionist, am fost admisă.
Aveam și a doua opțiune de a urma un liceu agricol în cazul unui eșec. După terminarea liceului am abandonat oarecum arta și am urmat cursurile Facultății de Medicină Veterinară. Părinții îmi spuneau că este foarte importantă o meserie sigură, pentru că artă pot face cât și când vreau.
Totuși, în timpul facultății am pictat tablouri la comandă. Pictez pe pânză, în ulei. Pictura mea este abstractă, suprarealistă, cu teme din mitologie, cochetez cu metafizicul. Acolo mă regăsesc cel mai bine. Mă inspir din alte lucrări văzute în diferite muzee sau din albume, dar în mintea mea acestea iau forma și conținutul gândirii mele.
O altă sursă de inspirație este muzica. Ascultând-o, imaginația mea transformă muzica în imagini. Este greu să explic acum trăirile mele și mecanismul prin care reușesc să le redau. Și cred că nu este nici cazul. Cred că fiecare dintre cei care privesc tablourile mele se pot regăsi în ele, reinterpretându-le.
La fiecare temă fac o schiță, urmând ca apoi să o transpun pe pânză. Nu îmi fixez un termen anume… cândva, când voi avea chemare spre acea temă. Pictura mă relaxează. Mă transpune într-o altă lume, uit de timp și chiar de mine. E ca un zbor în visare. Îmi dă o stare de bine.
Nu mă consider un artist profesionist. Chiar dacă am urmat un liceu de artă plastică și am noțiunile de bază însușite, lucrările mele sunt la stagiul de hoby. Sunt pe lungul drum al căutărilor. Îmi iubesc tablourile, dar sunt conștientă de nivelul valorii mele. În viitor doresc să-mi termin tot ce mi-am propus să pictez și, de ce nu, să le expun undeva”, spune Tünde Enikő Petneházy.
Desigur că Tünde Enikő Petneházy este încă în perioada căutărilor, dar este cert că stăpânește desenul și că are o sensibilitate feminină deosebită, dublată și de o gândire filozofică. Așteptăm lucrările ei într-o expoziție viitoare și suntem siguri că ea mai are multe de spus în această artă a frumosului.
Lasă un răspuns