
În sesiunea din acest an, 27 de cadre didactice de la unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Lugoj au obținut gradații de merit.
Gradația de merit se acordă, pentru o perioadă de cinci ani (2023-2028), personalului didactic de predare, personalului didactic de conducere, de îndrumare și control, care a obținut calificativul „Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată (1 septembrie 2017 – 31 august 2022) și care a dovedit performanțe deosebite în:
- activitatea didactică cuantificată în rezultatele elevilor;
- inovarea didactică în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor prin utilizarea tehnologiei și a internetului sau a altor modalități alternative de educație, în pregătirea elevilor distinşi la competiţiile şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei/inspectoratele şcolare judeţene, etapa judeţeană, interjudeţeană, etapa naţională şi internaţională;
- prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune.
În urma concursului de acordare a gradației de merit – sesiunea 2023, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Timiș a aprobat acordarea gradației de merit pentru 27 de cadre didactice de la unitățile de învățământ din Lugoj, astfel:
Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”:
- Sebastian Gheorghită – matematică;
- Adriana Livia Mariș – matematică;
- Mihaela Aurelia Bînă – limba română;
- Maria Cornelia Păcurar – limba franceză;
- Nicoleta Culița Bogos – informatică;
- Teodora Popescu – arte plastice.
Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”:
- Dorin Constantin Murariu – limba română;
- Mirela Dinu – limba engleză.
Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”:
- Alina Dana Olar – limba română.
Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”:
- Mihaela Silvia Gheleșian – discipline tehnologice / economia comerțului, turismului și serviciilor.
Școala Gimnazială Nr. 2:
- Cristina Pop Coman – învățământ primar;
- Florin Ioan Mariș – matematică;
- Andreea Elena Trăsnea – limba engleză.
Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”:
- Brigitte Maria Ibinceanu – matematică;
- Simona Cristina Gheju – chimie.
Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”:
- Simona Miclea – învățământ primar.
Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”:
- Carmen Gloria Schoner – muzică.
Școala Gimnazială Nr. 12 Măguri:
- Livia Vodă – limba rromani.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”:
- Viorica Paraschivu – învățământ special.
Clubul Copiilor Lugoj:
- Simona Mirela Berghin – geografie (profesori palate și cluburi ale elevilor).
Clubul Sportiv Școlar Lugoj:
- Adrian Meleancă – învățământ sportiv/ gimnastică.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 2:
- Ionela Sorina Constantin – învățământ preșcolar.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 4:
- Mariana Cîrstoiu – învățământ preșcolar;
- Teodora Vodă – învățământ preșcolar;
- Zenovia Ciuche – învățământ preșcolar;
- Margareta Ionescu – învățământ preșcolar.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 5:
- Rodica Bloju – învățământ preșcolar.
În total, în județul Timiș, în sesiunea 2023 au fost acordate 232 de gradații de merit pentru personalul didactic de predare (275 de candidați înscriși), 3 gradații de merit pentru personalul didactic de conducere, îndrumare și control (5 candidați înscriși) și 10 gradații de merit pentru personalul didactic auxiliar (15 candidați înscriși).
Lasă un răspuns