Trei membri PNL vor să îi ia locul lui Călin Dobra la Consiliul Județean Timiș

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

În PNL s-a centralizat lista finală cu cei care doresc să candideze anul acesta la primării, Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timiș, șefia CJT, dar și pentru fotoliile de senatori și deputați. Dacă pentru postul de primar al Timișoarei doar Nicolae Robu dorește să „lupte”, la Consiliul Județean Timiș, nu mai puțin de trei liberali visează să îi ia locul lui Călin Dobra.

Pentru postul de președinte de consiliu județean, doritorii sunt Alin Nica, actualul primar de la Dudeștii Noi, Ciprian Bogdan, fost manager al Spitalului CFR Timișoara, dar și al Spitalului Județean Timișoara, precum și Alin Popoviciu, secretarul PNL Timiș.

Pentru posturile de consilieri județeni, nu mai puțin de 46 de liberali s-au înscris în cursă. În total, Timișul are 36 de consilieri județeni.

Din PNL, 29 de membri doresc să candideze la Consiliul Local Timișoara.

Pentru Parlamentul României, 22 de liberali doresc să fie deputați, iar cinci, senatori.

Candidaturile vor fi aprobate de Biroul Politic Județean PNL, după un proces de vot în filiala Timiș, iar apoi, validate de la „centru”. Nicolae Robu spune că nu vor fi la Parlament candidați din afara județului, doar cei deja ajunși în legislativ, precum Alina Gorghiu.

Alții nici într-un caz. Va fi un vot, vedem. Pe doamna senator Alina Gorghiu, care și-a depus candidatura la Timiș, nu se pune problema să nu o acceptăm”, a spus președintele filialei Timiș, Nicolae Robu.

Pentru Parlament, la Camera Deputaților, concurează în Timiș următorii: Sorin Arădean, Ben-Oni Ardelean, Lucian Avram, Maria Barna, Lucian Căldăraru, Claudiu Chira, Sorina Ciurlea, Liviu Cocean, Adriana Corbeanu, Dan Diaconu, Vinu Giumanca, Ionuț Gaiță, Radu Lambrino, Daniela Mariș, Raul Pătrașcu, Marilen Pirtea, Marin Popescu, Alin Popoviciu, Petru Roman, Elena Samoilă, Dan Sarmeș și Cosmin Șandru.

La Senat, cei cinci sunt: Lucian Căldăraru, Claudiu Chira, Alina Gorghiu, Marilen Pirtea și Dan Sarmeș.

AL PRESS

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.