Cele aproape 70 de articole publicate în „Drapelul” ne dezvăluie un Tra-ian Vuia racordat la realităţile lumii în care trăia, preocupat de identificarea cauzalităţii fenomenelor social-politice, sensurilor şi direcţiei de evoluţie.
La începutul anului 1901, Vuia se afla în grupul intelectualilor lugojeni angajaţi în efortul de întemeiere a unui ziar românesc care să impulsioneze mişcarea naţională într-o perioadă de căutare a unor noi forme şi mijloace de acţiune.
Fiind stagiar pe lângă avocatul George Dobrin, Vuia va fi însărcinat să trateze cu o bancă din Budapesta obţinerea cauţiunii pentru „Drapelul”. La 5 ianuarie 1901, Vuia îi comunica lui Dobrin că obţinuse această cauţiune. Până la izbucnirea primului război mondial, Vuia va fi un colaborator important al ziarului lugojean, abordând o mare varietate de probleme economice, sociale, politice, culturale şi ştiinţifice.
În primii ani de apariţie a „Drapelului” – 1901 şi 1902 – articolele sunt semnate. După plecarea sa la Paris, articolele au apărut cu menţiunea „Paris…” şi data trimiterii articolului (luna şi anul), iar la semnătură diferite iniţiale: T.V., Y, a, G. Colaborarea lui Traian Vuia cu ziarul „Drapelul” începe cu o serie de 4 articole intitulate „Capitalismul internaţional şi ideea naţională”, în care se analizează procesul de pătrundere a capitalismului străin în economia Austriei şi Ungariei şi consecinţele acestui proces. Analizând consecinţele multiple ale acaparării economiei de către capitalul străin, Vuia atrăgea atenţia asupra necesităţii dezvoltării unui capital autohton, dată fiind interdependenţa dintre economic, politic şi cultural: „numai acele popoare pot dispune de o cultură durabilă, care sunt pe teren economic independente”.
La sfârşitul anului 1901, Vuia începe publicarea unui studiu intitulat „Viitorul”, pe parcursul a cinci numere, reunit apoi într-o broşură apărută la Lugoj în 1902. Continuând preocupările din teza de doctorat, studiul se dorea a fi „o încercare de sociologie politică şi una din primele mărturii din ţara noastră într-un domeniu ce abia de curând, în zilele noastre, se constituie ca disciplină ştiinţifică distinctă: futurologia, ştiinţa viitorului”.
Până la plecarea sa la Paris – 27 iunie 1902 –, Vuia mai publică în „Drapelul” o serie de zece articole intitulate „Industria de mână”, unde abordează problemele social-economice generate de raportul dintre industria mare şi industria de mână (industria manufacturieră).
Primele articole trimise din Franţa sunt reflexii asupra civilizaţiei franceze şi asupra realităţilor social-economice şi politice întâlnite acolo. Vuia nu-şi poate ascunde admiraţia faţă de sistemul democratic-republican francez ce-şi propune să ridice poporul „acolo unde este aristocratul” şi nu să realizeze o nivelare socială de sus în jos. Aceleaşi sentimente le nutreşte şi faţă de poporul francez care „nu s-a îndestulit numai cu instituirea democraţiei în Franţa, ci chiar şi sub imperiu el s-a luptat prin trezirea ideii naţionale, pentru independenţa naţională şi dezrobirea tuturor popoarelor.”
Într-o serie de 4 articole intitulate „Mişcări sociale”, publicate în 1903 cu menţiunea „Paris, Septembrie 1903” şi 3 articole intitulate „Socialismul şi mişcarea socială în Germania”, apărute în 1912 fără nici o menţiune, Vuia analizează cu multă pertinenţă starea socialismului din Germania. Cu ajutorul datelor statistice, Vuia demonstrează creşterea influenţei mişcării socialiste ce devenise o forţă în Germania. Această creştere, Vuia o pune pe seama industrializării Germaniei şi a politici imperialiste duse de cancelarul Bismarck şi împăratul Wilhelm al II-lea: „Toate concepţiile de megalomanie imperialistă ale împăratului Wilhelm II s-au prefăcut în fum. Imperiul monarhic absolut, industrialism, protestantism, combinate laolaltă sunt tot atâtea paradoxuri şi pot cauza numai decepţii fatale.”
Între anii 1909-1914 Vuia a colaborat la rubrica „Cronica externă” din ziarul „Drapelul” cu o serie de materiale despre situaţia internaţională. Accentuarea contradicţiilor dintre marile puteri, formarea alianţelor militare, neliniştea popoarelor mici, sunt sesizate cu multă uşurinţă de Vuia. Oricine ar privi cu atenţie lumea, scrie Vuia în ianuarie 1910, ar „vedea neamurile fierbând ca un cazan foarte mare, deasupra căruia capacul mare se ridică când într-o parte când într-alta, slobozind nori roşi de fum ca o dovadă a fierberii mari ce are loc în cazan, întrezărind pericolul ce va veni când capacul nu va mai putea opri ieşirea aburilor. Va fi explozie mare atunci, o explozie teribilă.” Fiind preocupat de evoluţia relaţiilor internaţionale, Vuia sesizează cu uşurinţă multe din problemele lumii în care trăia: „Indiile fierb”, şi e suficientă o „răscoală generală” pentru ca „să se termine domnia de veacuri a Angliei”, „Turcia este în plină prefacere”, Rusia este mistuită de „nevoile interne”, „Marocul arde sub spuză şi Franţa se poate frige rău răscolind spuza”, Austro-Ungaria pare „puternică în afară” dar „slăbită total de lupta” popoarelor oprimate, iar „Bulgaria şi România îşi spun complimente de faţă şi pe la spate fac cele mai grabnice pregătiri de război”, în timp ce „slavii de sud îşi manifestă din zi în zi tot mai mult tendinţele de unire”. Vuia îşi încheie sentenţios pertinenta analiză a situaţiei politice premergătoare primului război mondial: „Totul este încordat până la expansiune. Pentru muritorul de rând întrebarea este numai, că unde va plesni coarda. Căci atâta trebuie pentru ca concertul infernal să înceapă pe toată linia.”
În vara anului 1914, Vuia va publica în ziarul „Drapelul” ultimul articol intitulat „Criza politică europeană”. El constată că întreaga Europă este bântuită de o profundă criză economică şi politică generată de organizarea politică şi de cursa înarmărilor. Vuia dă drept exemplu situaţia Franţei, confruntată cu o evidentă instabilitate politică în anii 1913-1914, arătând că „în lumina stărilor din Franţa ni se înfăţişează starea nefericită a Europei într-o formă insuportabilă. Iată de ce credem că acestei stări va trebui să i se pună capăt şi i se va pune chiar prin molohul militar în forma unui război european în urma căruia se va ridica de la sine în Europa o organizare politică democratică corespunzătoare intereselor neamurilor.”
După declanşarea primului război mondial, Vuia întrerupe definitiv colaborarea cu „Drapelul”, dar nu şi activitatea publicistică. În presa franceză şi a refugiaţilor cehi, Traian Vuia a publicat o serie de articole referitoare la situaţia popoarelor asuprite din monarhia austro-ungară şi la justeţea mişcării de eliberare.
Dumitru TOMONI
Lasă un răspuns