Traian Vuia, 150 de ani de la naștere (V). Inventator de geniu

Fascinat încă de pe băncile şcolii de ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul, Traian Vuia pleacă în 27 iunie 1902 la Paris pentru a-şi realiza visul.

La 16 februarie 1903, anterior zborului fraţilor Wright, Traian Vuia a prezentat Academiei de Ştiinţe din Paris un „Proiect de aeroplan-automobil” în care a demonstrat cu argumente tehnico-ştiinţifice că zborul unui aparat mai greu decât aerul este posibil.

El expunea problema zborului într-un mod cu totul original, deosebindu-se radical de concepţiile epocii care se bazau numai pe aparate mai uşoare decât aerul. În ciuda argumentelor expuse în proiect, rezoluţia Comisiei Academiei de Ştiinţe din Paris era categorică:

„Realizarea şi soluţionarea problemei zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră. Această concepţie nu poate izvorî decât dintr-un creier bolnav”. Sentinţa dură şi nedreaptă l-a marcat pe sensibilul şi modestul bănăţean, dovadă că nu o va uita nici după infirmarea ei, prin realizarea zborului mecanic:

„Savanţii lumii întregi – consemna Vuia în 1910 – matematicieni celebri, declarau cu o seninătate olimpiană că realizarea ideii de a naviga în aer trebuie alungată în domeniul visurilor ca o credinţă încolţită în creieri dezechilibraţi.

Decretarea lor n-a putut împiedica totuşi pe cercetători să se ocupe de aproape de problemă, deşi fără vreun rezultat pipăibil. Este în natura acestei chestiuni şi în rostul general al fenomenelor ca soluţia ei să nu poată veni într-o epocă barbară. Rezolvarea problemei navigaţiei aeriene trebuie să completeze alte descoperiri.

Şi cu toată tortura la care a supus mintea omenească şi cu tot dorul cu care soluţia ei era aşteptată, cârma balonului abia a avut câţiva partizani pe când maşina de zburat propriu-zisă nu a fost socotită până în anii din urmă decât ca o adevărată himeră.”

În ciuda sentinţei dată de Academia franceză, Vuia perseverează şi în toamna anului 1903 începe construirea aeroplanului. Acesta avea, pentru prima dată în istoria aviaţiei, un tren de aterizare (căruciorul purtător), care mijlocea câştigarea vitezei necesare pentru decolare.

Spre deosebire de predecesorii săi, Vuia a adoptat formula monoplan, principiul unei singure elice şi a realizat un sistem pendular, care asigura aparatului o mare stabilitate de zbor. Motorul folosit pentru aparat era alimentat cu anhidrie carbonică, gaz obţinut prin arderea completă a cărbunelui de lemn.

În ciuda experienţelor nereuşite din decembrie 1905, 5 februarie şi 6 martie 1906, la 18 martie 1906 visul său devine realitate. Aeroplanul său a rulat mai întâi pe pământ, aproximativ pe o distanţă de 50 m, apoi a pierdut contactul cu pământul şi a parcurs în zbor o distanţă de 12 m, la o înălţime de 0,6-1m.

Vuia era primul om care s-a desprins de pe pământ cu un aparat mai greu decât aerul, cu mijloace proprii de bord. După alte experienţe de zbor efectuate în anii 1906-1907, Vuia şi-a orientat cercetările pentru realizarea unui elicopter, în ciuda neîncrederii specialiştilor epocii, care considerau drept utopie realizarea zborului vertical.

El s-a convins de posibilitatea realizării acestei performanţe prin experimentarea la 18 martie 1922 a elicopterului „Vuia nr. 2”. Din păcate, lipsa mijloacelor financiare l-a obligat să-şi întrerupă cercetările, dar nu peste mult timp profeţia sa devenea realitate.

După aceste realizări remarcabile, Vuia începe cercetările în domeniului ştiinţei termice şi termodinamice inventând un generator de abur cu combustie internă şi cu valorizare aproape instantanee, ca-re a revoluţionat mijloacele producătoare de abur.

Dumitru TOMONI

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.