Top trei motive pentru care sunt necesare camerele de supraveghere la case

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Siguranța este criteriul cel mai important în jurul căruia gravitează grija noastră de zi cu zi. Ne dorim să fim puși la adăpost de persoanele ce pot avea intenții rele, vrem ca bunurile noastre să fie protejate și persoanele dragi să fie lipsite de pericole. Există numeroase modalități prin care putem atinge aceste idealuri, însă cea mai practică dintre ele constă în instalarea de camere de supraveghere.

Necesitatea instalării camerelor de supraveghere este esențială pentru siguranța membrilor unei familii, dar și pentru protejarea bunurilor din interiorul imobilului respectiv, fie că vorbim despre o locuință, o hală industrială, un depozit sau o clădire de birouri. E vital să deținem acest control, în condițiile în care insecuritatea socială tinde să fie în creștere, iar pericolele sunt și ele la tot pasul.

Dacă ai în plan instalarea unor camere de supraveghere, trebuie să identifici întâi zona pe care vrei să o ai sub supraveghere: exteriorul sau interiorul unui imobil.

Cel mai frecvent, specialiștii recomandă instalarea de camere de supraveghere exterior, iar pentru o gamă completă de oferte poți arunca o privire pe gama celor de la A2t.ro.

Iată trei mari avantaje ale camerelor de supraveghere instalate pe exteriorul clădirilor

1. Ajută la soluționarea mai rapidă a eventualelor spargeri din locuință

În cazul în care are loc o spargere, obiectivul va prelua imaginea din exterior, oferind anchetatorilor detalii prețioase despre modul în care a fost operat jaful, cum a avut loc pătrunderea în câmpul infracțional, etc.

Imaginile preluate din exteriorul locuinței pot fi, în astfel de cazuri, mult mai utile anchetei și descoperirii făptașului, deoarece captează și posibile alte detalii cum ar putea fi eventuali complici prezenți prin preajmă sau vehicule auto parcate de infractori în proximitate. În funcție de aceste elemente, anchetatorii pot identifica mult mai repede și ușor făptașii, prejudiciul având șansa de a se recupera în termen scurt.

2. Te protejează, dar îți oferă și intimitate

Un alt aspect favorizant al instalării camerelor video în exteriorul locuinței poate fi dat de gradul sporit de securitate îmbinat cu garanția intimității. Pentru unele persoane poate fi incomod să știe că sunt supravegheate în permanență, chiar și atunci când dorm sau se relaxează pe canapeaua din living, la televizor, într-o seară banală de duminică.

Din fericire, nu e nevoie să facă acest compromis. Există soluția instalării unor sisteme de supraveghere exterioare care vor monitoriza tot ce se întâmplă în jurul casei, fără să fie nevoie și de o supraveghere interioară.

3. Pot fi deosebit de utile în cazul unor dezastre naturale

Adesea, în cazul producerii unor dezastre naturale care se soldează cu pagube materiale, companiile de asigurare pun mare preț pe imaginile video captate de camerele de supraveghere din zonă, pentru a avea o imagine cât mai detaliată asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo și pentru a face o evaluare cât mai clară și corectă a dimensiunilor dezastrului, astfel încât să poată calcula despăgubirile.

Din nefericire, aceste lucruri nu pot fi controlate, iar puține dintre ele pot fi anticipate în timp util, motiv pentru care instalarea unor sisteme de supraveghere poate fi una dintre puținele măsuri de precauție pe care ni le putem lua în fața unor posibile astfel de evenimente nefericite.

Acestea fiind spuse, necesitatea unei astfel de abordări este indiscutabilă și pare să aducă doar beneficii în contextul unei securități personale sporite.

Sursa Foto: pexels.com

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.