Țigări de contrabandă ascunse „la capac” într-un TIR din Serbia: marfă de peste 270.000 de euro si 200.000 de euro cash

Polițiștii de frontieră Mehedinți, care fac parte din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au descoperit și confiscat o importantă cantitate de țigări de contrabandă, care era disimulată într-un TIR venit în Serbia, încărcat, conform documentelor, cu cărămidă și cu vată minerală.

În data de 07.05.2020, ora 10,15, în Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul sârb C.N., în vârstă de 51 de ani, la volanul unui autocamion cu remorcă, marca Scania, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, paleți cu vată minerală și cărămidă, din Serbia, pentru o societate comercială din România.

Cu ocazia controlului mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat remorca nu avea aplicat sigiliu vamal, iar în interiorul acesteia au descoperit, ascunse prin metoda „capac”, mai multe cutii de carton ce conțineau țigări fără timbru fiscal.

Persoana în cauza și ansamblul auto au fost preluate de către polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, în vederea inventarierii încărcăturii, dosar instrumentat sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În continuarea cercetărilor, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți, începând cu ora 14, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de percheziție auto.

În urma percheziției unuia dintre autoturisme, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor suma de 190.835 euro și 10.000 de lei, iar proprietarul acestuia, un cetățean român în vârstă de 42 de ani, a fost adus cu mandat la sediul instituției, pentru cercetări.

În urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea totală de 110.697 pachete cu țigări, diverse mărci. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 1.328.364 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și continuării cercetărilor de către polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cei doi bărbați, cetățeanul sârb și cetățeanul român, au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia urmând fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Despre admin 6810 articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.