Șura de la Dumbrava, adevărată oază de relaxare, vă invită să îi treceți pragul

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan TIMARU

Comuna Dumbrava este situată în partea estică a județului Timiș, pe DN6, la 97 km distanță de Timișoara și 27 km  față de Lugoj.  Prima atestare documentară a localității datează din 1454. În 1893 a început colonizarea cu cetăţeni din Vésztő, Makó, Köröstarcsa şi Gyoma, pe locul pădurilor tre-zoreriei statului. Dumbrava este un sat bănăţean situat în depresiunea Făgetului, pe valea râului Bega.

Majoritatea caselor din sat sunt case de văiugă, vechi de 100 de ani. Continuând tradiţiile în sat activează un grup de dansuri tradiţionale maghiare, se practică meşteşuguri tradiţionale cum ar fi împletitul nuielelor, ţesutul covoarelor. De asemenea, există  un atelier de ceramică modernă şi mai multe ateliere de pictură. Proximitatea lacului Surduc şi bogăţiile natu-rale îi sporesc potenţialul turistic.

Un alt punct de atracție este și Șura lui Ioan Birță. Aceasta poartă schele-tul unei construcții vechi de 100 de ani, refăcută aproape complet, din construcția originală rămânând doar grinzile și alte câteva elemente de rezistență. Situată pe marginea unui pârâu, Șura este locul ideal pentru un picnic în natură, o zi departe de forfota orașului și de redescoperire a liniștii interioare. Este o adevărată oază de relaxare.

Acum trei ani, Ioan Birță a decis să cumpere o casă la marginea satului, iar existența unei șure de paie din incinta proprietății i-a dat ideea de a pune pe roate o afacere originală. Dumnealui a venit de la Arad și locuiește în Dumbrava din 2004. Aici a pus bazele unui atelier de ceramică. Ceramica realizată aici era pur decorativă.

Ioan Birță este de profesie economist, dar a absolvit și Facultatea de Arte. Iată povestea aventurii de la Dumbrava:

„În 2004 am pus bazele unui atelier de ceramică. Ceramica realizată aici era pur decorativă. Arderea se făcea cu lemne, așa că mult mai târziu am trecut la producerea obiectelor glazurate. Abia în 2012 am cumpărat un cuptor electric, unde puteam controla temperatura, deoarece la glazurat trebuie o temperatură constantă.

La cuptorul cu lemne nu o puteam obține. Atelierul de olărit și-a întrerupt deocamdată activitatea. Criza din 2008 a contribuit din plin la acest lucru. Vânzările au scăzut drastic și îndeletnicirea asta nu mai era rentabilă. La scurt timp am descoperit că putem rămâne pe piață producând obiecte ceramice pe care să le decoreze copiii.

Am organizat ateliere de creație, de pictură pe ceramică. La târgurile la care participam veneau copiii interesați de pictură. Au venit la noi la atelier și elevi de la școala din Dumbrava. În momentul de faţă suntem prezenţi doar în patru târguri de Crăciun din ţară: la Timişoara, Arad, Oradea şi Craiova.

Organizăm „Ateliere pentru copii”, în momentul în care noi ducem obiec-tele până în faza de ardere, şi oferim copiilor pensule şi vopsele pentru a le decora, aducând astfel un plus de valoare faţă de produsul cumpărat din magazin. Atelierul produce obiecte de ceramică şi olărit, şi tot ce vedeţi  în Șură sunt obiect de ceramică făcute de către noi.

Și pentru că a venit vorba și despre Șură, vă pot spune că astăzi turistul găsește aici produse precum pâinea de casă, cârnați sau caltaboși, slănină, ceapă verde, pâine cu untură și boia deasupra, brânză de toate felurile, jumări, varză, legume și fructe proaspete din sat, iar lista poate continua.

Totodată, două feluri de pizza alt-fel făcute, într-un cuptor cu lemne, pot fi cumpărate și servite aici. Pizza noastră e de fapt o rețetă de langoși la cuptor. Bătrânii când făceau pâi-nea tradițională în cuptoarele acestea, își făceau înainte niște langoși pe care fiecare punea ce își doreau și le băgau la cuptor.

E de fapt o plăcintă pe care pui carne, legume, sosuri, dar care arată ca o pizza. Gulaș la ceaun, fripturi haiducești și cu multe alte minunății întâmpinăm oaspeții care ne trec pragul. Clătite tradiționale la cupcakes, cu diferite toppinguri, fac deliciul vizitatorilor.

Gemurile de casă făcute din fructele livezilor din zonă sunt și ele la mare căutare. Interesant și inedit este și faptul că vesela este realizată tot la Dumbrava, în atelierul de ceramică.

La Șură lucrează întreaga mea familie, soția Carolina, soacra Terezia, socrul Ștefan, mama mea Mărioara și copiii Ludmilla și Reza.

Consider că educația prin muncă a copiilor va asigura în viitor continuitate, atât în ceea ce privește afacerea dar mai ales știința modelării argilei. Lucrăm și la refacerea casei de lemn pe care vrem să o transformăm în loc de cazare. Vom avea trei camere pentru turiști.

Totodată, de aici putem pleca în drumeții în toată zona aceasta deosebit de frumoasă. Există și  Margina în zonă, iar dorința mea este de a uni cumva cele două locații pentru o experiență turistică de nebănuit. La Șură primim doar grupuri organizate dinainte, astfel că doritorii trebuie să ne sune în prealabil pentru a-și rezerva locul la un eveniment.

Pentru toate detaliile, contactați-ne la 0721.689. 776 sau pe pagina de Facebook.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.