Hanul „Ana Lugojana” la ceas aniversar

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Remus V. GIORGIONI 

Un han de poveste (şi alte chefuri tovărăşeşti)

Povestea cunoscutului han al lugojenilor, aflat pe drumul Făgetului la kilometrul 9, începe astfel:

Prin anul 1971, organele de partid şi de stat judeţene – în frunte cu „tovarăşul Prim” Telescu şi tov. Buftea, preşedintele Cooperativei de Consum Timiş – au pornit într-un control pe linie de cooperaţie în zona Făget-Tomeşti. Dar întâmplarea fericită a făcut ca maşina ştabilor să se defecteze exact în dreptul locaţiei actuale a Hanului „Ana Lugojana”. Astfel, Lugojul cu al său han (adăugat cunoscutelor restaurante Dacia, Dinamo, Acapulco şi Concordia) vine să completeze tradiţia fabuloaselor Hanul Ancuţei, Hanul lui Mânjoală etc.

Până să se repare maşina (aceasta era treaba şoferului, care obligatoriu era şi mecanic), tovarăşii au adăstat la umbra unui pom vreo două ore şi… au început să gândească. Fiind primăvara spre vară – o splendoare de pomi înfloriţi – primului secretar de judeţ îi vine o idee: Ce frumos ar fi – zice el către ceilalţi ştabi – să facem aici un popas turistic, ca loc de odihnă pentru oamenii muncii!?! (Vezi Doamne, pe ei asta îi „mânca”, grija pentru popor… Dar se vede că Dumnezeu din cer, care fără să ştie ei era şi Dumnezeul lor, le-a auzit gândul exprimat în cuvinte şi ne-a dăruit prin ei, nouă, lugojenilor, acest loc minunat. Aşa s-a născut, cu exact 50 de ani în urmă, în mintea unui om însemnat al momentului o idee frumoasă şi valoroasă – nicidecum de lepădat!) În acelaşi an s-a pus şi piatra de temelie a clădirii. Comuniştii noştri au demarat rapid lucrările, astfel că într-un an clădirea a fost înălţată şi hanul dat folosinţă spre finele lui 1972.

Dar când au avut iniţiativa unui local turistic în afara oraşului, autorităţile n-au realizat că acolo nu exista nici o sursă de apă, astfel că, până în 1989, apa se căra la han cu cisterna. Pentru ca lucrurile să meargă ca pe roate, era nevoie de un conducător de unitate competent şi bine instruit în materie, astfel încât conducerea cooperatistă şi Comitetul Municipal de partid s-au gândit la Paly-bacsi – dl Molnar, fost şef la restaurantul Dacia, de unde a fost transferat la Hotel „Cerna” Băile Herculane. (De acolo s-a şi pensionat, astfel încât a fost nevoie să fie rechemat din pensie).

Molnar a venit la conducerea localului cu două reţete alimentare deosebite – din care prima s-a impus încă de la început ca brend al localului şi dăinuie până în zilele  noastre: clătite flambate şi şniţel de pui ţinut în lapte. Regula stabilită atunci era ca, dacă pentru produs nu ai intrare la unul dintre ingrediente, produsul respectiv nu se putea realiza. Aşa a stat treaba cu specialitatea culinară numită stafide (care erau marfă de import), fără de care nu se puteau realiza clătitele flambate. Paly-bacsy avea însă suficiente relaţii la şefii de depozite alimentare din zonă.

Un local select(at) – însă şi tolerat!

…Cum-necum, fapt este că s-a descurcat mai mult decât onorabil, astfel încât a rămas în istoria oraşului printre cei mai buni şefi de local. După ce a îmbătrânit şi l-au  mai lăsat puterile, l-a adus la conducerea Hanului pe nepotul Feri, care s-a silit, timp de 15 ani, să păstreze prestigiul localului la aceeaşi înălţime. (În paranteză fie spus, conducerile ulterioare n-au mai reuşit ţină ştacheta atât de sus ca familia Molnar. Dar nu e cazul să intrăm în amănunte: este benefic faptul că hanul lugojean a rezistat în timp şi dăinuie încă, constituind un loc de popas relaxant pentru maşinile aflate în trecere, dar şi pentru lugojenii care vor să-şi petreacă un weekend „în aer liber”, pe terasa hanului.)

Dar hanul nou-înfiinţat era solicitat mai cu seamă pentru evenimente: nunţi, botezuri etc. (chefuri „tovărăşeşti”…), care se ţineau lanţ de joia până duminica. Tocmai se dăduse o lege care impunea închiderea localurilor orăşeneşti la ora 22, spre a nu deranja poporul muncitor, care se trezea dimineaţa devreme şi muncea de zor… Singurul care făcea excepţie – adică: faţă de care partidul închidea un ochi – era Hanul.

Erau vremuri grele, probleme cu aprovizionarea; singurele aprovizionate din belşug erau bufetele lui… Buftea, vasăzică: ale partidului. (Numai aşa subsemnatul, semnatar al acestor rânduri, detaşat de la Ape la Canalul Mic Dunăre-Bucureşti, a avut şansa să afle ce înseamnă şunca de Praga, muşchiul file sau ţigănesc – cârnaţii Cabanos.)

O altă lege tâmpită a vremii – ce, parcă astăzi toate legile sunt… întregi la minte? – spunea că n-ai voie, ca local public, să te aprovizionezi din reţea, ci să foloseşti la gătit numai carne de producţie proprie. Astfel încât însuşi restaurantul „Dacia” a fost nevoit să-şi întemeieze propria fermă de porci – botezată de un glumeţ „Secţia Păroase” – undeva la poalele (Dealului) Viilor. Iar hanul tot aşa: e vorba de renumita „porcărie”, cocinile din spatele clădirii, unde mai creştea câte un purcel(oc) şi pentru domnii tovarăşi!

În acest fel, hanul lugojenilor a devenit cunoscut, prestigiul lui crescând din zi în zi. Spre (doar) un exemplu: înscrierile – familii sau grupuri – pentru Revelion începeau încă de la 1 ianuarie al anului în curs. Fiecare îşi dorea pentru noaptea dintre ani un loc plăcut şi călduţ, cu mâncare bună, atmosferă plăcută şi decor natural.

După anii optzeci, când familia Molnar s-a retras, la conducerea hanului s-au perindat mai multe echipe administrative, care au închiriat hanul de la Cooperaativa judeţeană de Cosum/Centrocoop UJCC, care avea în subordine magazinele alimentare ale 32 de comune din zonă, cu satele aparţinătoare. (Cea lugojeană este cunoscută sub numele de „Flamura Roşie”).

* * *

Angajat şi dumnealui în 1978 la Cooperativa de Consum ca şef depozit alimente, dl Gheorghe Oniga – interlocutorul nostru la întocmirea acestui articol – obişnuia să organizeze de două ori pe an, împreună cu colegii de la Cooperaţie, aşa-numitele „seri cultural-distractive”. Pentru că în timpul anului Hanul era cam tot timpul ocupat, cu programări prealabile, chefurile organizate de dl Oniga erau – de regulă – în Postul Paştelui, de 8 Martie şi în Postul Crăciunului: Balul Strugurilor. (Aceasta ţinând cont de faptul că românul bănăţan e un tip religios, iar în post sunt interzise atât nunţile, cât şi botezurile. Dar, din când în când, mai organiza pentru colegi şi prieteni apropiaţi şi câte un Revelion.)

După evenimentele din decembrie 1989 – cărora li se mai spune uneori „Revoluţie” – prietenul nostru, dl Gyuri Oniga, a continuat seria întâlnirilor de la Han, de data asta cu noii colegi din sectorul privat (patroni care, ne dăm şi noi cu părerea, sunt cel puţin în parte aceiaşi cu cei de dinainte de!). Dar ne aducem aminte că, la presiunile Occidentului, comuniştii s-au văzut nevoiţi să inventeze la un moment dat aşa-numita „proprietate privată de grup”. Aşa au apărut prin anii şaizeci chiar şi mandatarii – predecesorii privaţilor actuali, „proprietari” cu voie de la stăpânire.

…Dar cu aceasta începe un alt capitol în istoria ţării: colectivizarea şi celelalte (forme ale proprietăţii de grup). Noi însă ne oprim aici, urându-vă Poftă bună şi weekend plăcut cu toată familia sau clanul; grupul de prieteni, sus în deal – la Han! Iar o altă urare are fi ca măcar unii dintre cititorii noştri să sărbătorească într-o bună zi un secol de viaţă-şi-existenţă, tot acolo: la Han…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.