Stimularea natalității: 2.000 de euro pentru fiecare cuplu care va avea un copil

Share Button

Statul grec oferă stimulente financiare cuplurilor care fac copii, pentru a stimula natalitatea, ca urmare a declinului demografic care ar putea avea un impact sever asupra economiei elene. Guvernul Greciei va oferi un ajutor financiar în valoare de 2.000 de euro pentru fiecare cuplu care va avea un copil.

Beneficiul se acordă în urma previziunilor alarmante potrivit cărora populația Greciei ar putea scădea cu până o treime în următori treizeci de ani, dacă nu se vor lua măsuri pentru creșterea natalității. La acest lucru se adaugă faptul că datele recente arată că, până în anul 2050, aproximativ 36 % din populația țării va avea vârsta de peste 65 de ani, cea ce ar pune o presiune mai mare pe forța de muncă activă și asupra programului de pensii al Guvernului.

Beneficiul pentru nou-născuți reprezintă o modalitate de combatere a fenomenului de îmbătrânire a populației Greciei, iar costul anual al acestui program se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro, echivalent cu 0,1% din PIB-ul Greciei.

Pe lângă beneficiul de 2000 de euro pentru bebeluși, guvernul va aborda, de asemenea, problemele legate de creșe și le va îmbunătăți în următoarele câteva luni.

Numai în acest an, guvernul a fost obligat să anunțe închiderea a 14 locuri de joacă și nouă școli primare din regiunea Attica, care se adaugă celor peste 1.700 de școli închise la nivel național între 2009 și 2014.

În România nu există un program de acest fel la nivel național, ci doar în Capitală, unde primăria acordă o bonificație de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut. În Ungaria, femeile care au mai mult de patru copii sunt scutite pe viață de la plata impozitelor, iar cuplurilor tinere li se oferă împrumuturi fără dobândă în valoare de 10 milioane de forinți (30.000 de euro), care vor fi anulate după ce vor avea trei copii.

800

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.