Start istoric în Europa: Am fost cu toţii echipă!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

C.S.M. Lugoj – VK Dukla Liberec: 3 – 0 (26:24, 25:20, 25:13)

Evenimentul de ţinută găzduit de Lugoj la mijlocul săptămânii trecute s-a încheiat în modul cel mai fericit posibil. Performanţă dorită a voleiului din municipiu, victoria în primul meci internaţional oficial în Cupele Europene la nivel de sporturi de echipă a produs reacţii remarcabile in mediile voleibalistice. Site-ul oficial al Confederaţiei Europene de Volei publicând două articole dedicate reuşitei şi denumind debutul European al Lugojului unul „de vis” (foto jos).

Dukla Liberec, un adversar cu experienţă, cu un lot format din unsprezece cehoaice, o olandeză, şi o slovacă, a abordat relativ relaxat jocul din Banat, în condiţiile în care au fost lipsite la Lugoj de două dintre titulare, care vor reveni, se pare, în meciul – retur de săptămâna viitoare.  Presiunea partidei a fost resimţită mai mult în rândul echipei antrenate de Segrt care, înconjurată de peste 900 de susţinători în Sala Sporturilor, s-a dovedit ceva mai temătoare în prima parte a meciului, impunându-şi în consecinţă mai greu atu-urile. Serviciul n-a funcţionat normal în primul set, desprinderea reuşindu-se totuşi spre final, la 24:20. Moment în care oaspetele au întors incredibil scorul, având două mingi de set, la 24:25 şi 25:26, după câteva mingi lungi, spectaculoase. Nu cedăm, nu greşim şi, pe fondul unui consum nervos intens, Petra -atac, Ignjic –blocaj şi din nou Petra –as din serviciu fixează tabela la 28:26. Uff !

Se va dovedi oare momentul psihologic al meciului? Aşa părea, setul doi fiind controlat la start de Diana Balintoni & co:  4:1, 9:1, 11:5, 12:7. Cehoaicele reintră în forţă în joc şi revin: 13:9, 15:13, 19:16, apropiindu-se la 20:19 ! Kocic punctează, Laura serveşte foarte bine (21:19), blocăm eficient şi Ignjic face 22:19. Un punct mai fac oaspetele, iar două atacuri (Ignjic/Petra) şi un blocaj (Roman) ne duc la 2:0 la seturi.

În setul trei, 3:3, 6:3, 8:4 cu Kocic punctând spectaculos, apoi, după  9:8, operioadă în care ne apărăm exact şi blocăm efcient. 13:10, 15:11 şi, pe serviciul Tamarei Ignjic, ajungem la 19:11. Cu Georgiana Popa reuşind un as pentru 21:12 şi un final cu toată sala în picioare, încheiat cu un nou as de Nina Kocic. Victorie cu 3 : 0, la debutul european în compania unui club prestigios, chiar mai mult decât speram !

C.S.M. Lugoj – VK Dukla Liberec:    puncte total realizate:  76 : 57, puncte din acţiuni directe: 59 : 39, aşi: 9 : 5, puncte din atac: 40 : 25, puncte din blocaj: 10 : 9.

C.S.M. Lugoj (România):

Diana Balintoni (6 p / 3 aşi, 2 blocaje, 1 atac), Daiana Roman (5 p / 1 as, 2 atacuri, 2 blocaje), Andreea Petra (10 p / 1 as, 1 blocaj, 8 atacuri), Nina Kocic (16 p / 1 as, 3 blocaje, 12 atacuri),  Tamara Ignjic (14 p / 2 aşi, 2 blocaje, 10 atacuri), Laura Petria (7 p / 2 blocaje, 5 atacuri), Alexandra Cauc, Georgiana Popa (1 p / 1 as), Andra Badiu, Adriana Popa  – libero.

Staff tehnic: Ugljesa Segrt – Dragan Grbic – Vasile Canea

Dukla Liberec (Cehia):

Rochelle Wopereis (3p / 2 aşi, 1 atac), Simona Bajusz (1p, 1 blocaj), Eva Rutarova (3p / 1blocaje, 2 atacuri), Michaela Candrakova (8 p / 5 blocaje, 3 atacuri),  Katerina Kohoutova (11 p / 3 aşi, 1 blocaj, 7 atacuri), Anna Sotkovska (2p / 2 atacuri), Eva Svobodova (11 p / 3 aşi, 2 blocaje, 1 atac), Lucie Sulkova, Dita Galikova, Veronika Dostalova, Lucie Kolarova – libero.

Staff tehnic: Libor GalikJosef Smolka.

Oficiali:  A1:  Svetlana Zotovic / Belgrad – Serbia, A 2: Georgios Papageorgiu / Larnaca – Cipru, Observator CEV: Costel Ispas / Secretar General F.R.Volei

Puncte total:  76 : 57, puncte din acţiuni directe: 59 : 39, aşi: 9:5, puncte din atac: 40 : 25, puncte din blocaj: 10 : 9.

Cheia victoriei? Cred că am fost cu toţii, cei care facem şi susţinem voleiul, ECHIPĂ !

Ţineţi-ne pumnii! Meciul retur are loc marţi, 17 decembrie (18.00), la Liberec. Acolo unde, conform regulamentului CEV Challenge Cup, C.S.M. Lugoj se poate califica în caz de victorie, minimum două seturi câştigate în cazul unei înfrângeri, sau de câştigarea setului de aur, suplimentar, dacă scorul va fi 3 – 0 sau 3 – 1 în favoarea gazdelor.

Dan H. BRUDIU

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.