Autospecială de intervenție pentru pompierii din Nădrag

Pompierii voluntari din Nădrag au primit de la ISU Timiș o autospecială de intervenție pentru situații de urgență.

„Consiliul Județean Timiș a facilitat transferul unui vehicul de intervenție, de la ISU Timiș către Serviciul de voluntari din Nădrag, necesar pentru stingerea incendiilor. Alături de inspectorul șef Lucian Mihoc și primarul comunei Nădrag, Liviu Muntean, am predat pompierilor din localitate autospeciala, care are o capacitate de 1.000 de litri de apă, accesorii pentru stingerea focului și poate ajunge în zone greu accesibile. Noi, la Consiliul Județean Timiș, acordăm o atenție deosebită situațiilor de urgență și recent am predat către ISU Timiș două autospeciale de stingere cu tunuri de apă și spumă, cât și șapte ambarcațiuni pneumatice de salvare și intervenție pe apă și gheață. Valoarea celor două autospeciale a fost de aproape 900.000 lei, iar ambarcațiunile au costat 112.000 lei. De asemenea, urmează a fi achiziționat un generator de mare putere, 450 KWA, în valoare de 610.000 lei, cât și un echipament pirotehnic în valoare de 68.000 lei. Două milioane de lei a alocat Consiliul Județean Timiș Inspectoratului pentru Situații de Urgență în acest an, pentru achiziționarea de echipamente, cât și alte investiții”,

a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Chiar dacă nu este nouă, autospeciala va fi utilizată de pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Nădrag pentru stingerea incendiilor și asigurarea primei intervenții, până la sosirea echipajelor de pompieri din cadrul ISU Timiș.

„În urma unei analize la nivelul județului, am constatat că această comună este un punct vulnerabil din punct de vedere al timpilor de răspuns la intervenții și astfel am decis să venim în sprijinul autorităților locale pentru a îmbunătăți acest aspect și a oferi un plus de siguranță cetățenilor din estul județului”,

au anunțat reprezentanții ISU Timiș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.