Spitalele din Lugoj şi Făget primesc bani de la CJ Timiş pentru aparatură medicală

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Șase spitale orășenești din județul Timiș vor beneficia de câte 250.000 de lei, foduri nerambursabile, pentru achiziția de aparatură medicală. Banii vor fi alocați de către Consiliul Județean Timiș, printr-o schemă de minimis. În urma evaluării proiectelor, vor beneficia de sprijin financiar Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, Spitalul Orășenesc Făget, Spitalul Municipal Timișoara, precum și spitalele din Sânnicolau Mare, Jimbolia și Deta.

„În premieră pentru Timiș, am reușit să punem la punct o schemă de minimis pentru finanțarea spitalelor orășenești astfel că 6 unități vor beneficia de câte 250.000 de lei, fonduri nerambursabile, pentru achiziția de aparatură medicală. Consiliul Județean Timiș a finalizat, prin comisia de selecție și evaluare a proiectelor, analiza dosarelor depuse și a decis că fiecare dintre cele 6 spitale – Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Municipal Lugoj, Orășenesc Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta și Făget – va beneficia de sprijinul financiar nerambursabil. Fondurile disponibile pentru accesare erau de 1,5 milioane de lei. Urmează semnarea contractelor și achiziția astfel că pacienții din Timiș vor putea conta pe servicii medicale mai bune”,

a anunțat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

AL PRESS

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.