Soț de vânzare, cu câțiva lei, la Lugoj

Share Button

Lugojenii iubitori ai scenei de teatru vor putea participa la un spectacol inedit, o comedie de pomină, care va fi pusă în scenă în 4 martie 2020, ora 19, la Lugoj. Este vorba despre piesa „Soț de vânzare”, după Mihail Zadornov, din distribuția căreia fac parte Maria Radu, Ana Odagiu și Marius Gilea, care ține rol și de regizor al piesei.

Oxana (o tânără „modernă” până-n vârful unghiilor, frumușică, ușor naivă, dar extrem de determinată) îi propune Elenei Vladimirovna (nevastă de profesie, trecută de prima tinerețe, însă inteligentă, cu „look” și inițiată în metehnele vieții) o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de „douăj’ de mii”. Andrei Vasilievici (mascul veritabil care trăiește cu voluptate criza vârstei de mijloc) pare să facă toți banii.

Va fi însă de acord cu această tranzacție? Vor reuși cele două femei să încheie incredibilul contract? Subiectul tratează original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații. Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plină de umor și râsete-n cascade! Pregătiți-vă pentru o experiență care vă va schimba cu siguranță percepția despre căsnicie și… teatrul românesc underground!

381

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.