Pe un drum cu sens unic circulația vehiculelor se desfă-șoară într-o singură direcție, sectorul de drum fiind semnalizat cu indicatorul „Sens unic” la intrarea pe drumul cu sens unic și cu indicatorul „Accesul interzis” pe sensul pe care nu este permisă circulația. Din păcate, unii conducători auto reușesc să interpreteze câteodată legile de o manieră surprinzătoare, astfel încât pe un drum cu sens unic circulația să se desfășoare în… ambele sensuri.
La intersecți străzilor Ștefan cel Mare cu Insulei, există un astfel de indicator care interzice circulația autovehiculelor într-un anumit sens, dar nu prea e luat în serios. Dacă Poliția ar explica șoferilor poznași că semnul cu pricina e chiar pe bune și nicidecum o glumă rutieră, multora le-ar dispărea zâmbetul de pe buze. Poliția, la treabă, că pe strada Insulei e prea mare veselia!
Pe perioada lucrarilor la piata nu era pus semnul cu interzis , respectiv semnul cu sens unic, aceste semne sunt puse recent..Locuiesc in zona!