Șoferi beți și fără permis, în minivacanța de Paște

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dosare penale pe numele mai multor șoferi, în minivacanța de Paște, în județul Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan, deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nu avea nici măcar dreptul de a conduce.

Un conducător auto, în vârstă de 41 de ani, a fost oprit în 1 mai, pe raza localității Bichigi. Polițiștii l-au tras pe dreapta pentru control și, pentru că mirosea a alcool, l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul a fost de 1,20 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat, iar conducătorul auto s-a ales cu dosar penal.

Un alt șofer, în vârstă de 49 de ani, a fost prins vineri, în Giera. Se afla la volanul unui autoturism în momentul în care a fost oprit pentru control. Polițiștii au simțit că miroase a alcool și l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul aparatului a fost de 0,76 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Bărbatul a refuzat însă ulterior recoltarea probelor biologice și s-a ales cu dosar penal pentru asta.

Sâmbătă, 1 mai, polițiștii din Timișoara au oprit pentru control un bărbat de 35 de ani. Circula pe strada Martir Elena Nicoară, iar agenții au simțit că miroase a alcool. Rezultatul etilotestului a fost de 1,58 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. A refuzat însă să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice.

„Totodată, în urma verificării în baza de date a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.