Sesiune de informare DGASPC Timiș, la Lugoj – Activ și integrat în comunitate

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan TIMARU

DGASPC Timiș desfășoară proiectul „Activ și integrat  în comunitate!”, ai cărui beneficiari direcți sunt atât copiii din CRRNC Timișoara, CRRNC Lugoj și cei cu măsură de protecție din cadrul CP Găvojdia.

Marți, 15 iunie, specialiștii din Timiș s-au întâlnit la Lugoj, ca răspuns la invitația DGASPC Timiș să schimbe idei și să discute despre experiența lor în ceea ce privește lucrul cu copiii defavorizați și integrarea lor socio-profesională.

„Mă bucur nespus de mult să văd astăzi, aici, atât de mulți parteneri și colaboratori, oameni care, împreună cu noi, au ajutat mulți copii să își întindă aripile și să zboare, să își construiască un viitor sigur și stabil. Mă bucur mult să văd că întreaga comunitate a înțeles că acești copii trebuie sprijiniți, nu blamați, că există, din păcate, destule situațíi în care noi, respectiv voi, suntem și sunteți singurul lor sprijin real. Dar, cel mai mult, mă bucur când văd că și adolescenții și tinerii din sistemul de protecție înțeleg acest lucru și caută, alături de managerii de caz, de asistenții sociali și de ceilalți specialiști din cadrul Direcției, să urmeze cursuri de formare și calificare profesională, iar apoi – un loc de muncă pe măsura fiecăruia, un start pe drumul către independență și către formarea unei familii”,

a declarat, în deschiderea evenimentului Carmen Apostol, director general DGASPC Timiș.

Monica Trușcă, director executiv PDC și coordonator al proiectelor instituției, a prezentat evoluția centrelor de plasament din cadrul DGASPC Timiș și a evidențiat importanța ca-selor de tip familial pentru copiii din sistemul de protecție a copilului și a prezentat importanța de închidere a Centrelor pentru protecția copiluluila nivelul județului Timiș.

„Copiii din casele de tip familial sunt schimbați, își iubesc casa, se implică în întreținerea ei și sunt de-a dreptul fericiți. Chiar dacă legislația nu ne-a ajutat întotdeauna, am găsit mereu soluții în favoarea copiilor. Aceste case sunt ideale pentru grupurile de frați mari sau pentru copiii cu dizabilități severe. Iar în acest an, pe lângă casele de tip familial existente, vom mai avea una, în Timișoara. O casă venită… din partea comunității, respectiv a unei persoane care ne-a sunat și ne-a spus: „Vreau să vă donez o casă, iar voi să faceți din ea un cămin pentru copii”. Așa vom face! Iar peste ani, când poate nu vom mai avea nevoie de case de tip familial, le vom folosi pentru prevenție și intervenție, căci este mare nevoie de prevenție la nivelul întregului județ.”

Carmen Bâtcă, manager proiect, a prezentat proiectul – scop și obiective – colaborarea cu celelalte proiecte DGASPC Timiș.

Această sesiune de informare subliniază importanţa participării active în viaţa comunităţii a copiilor şi a tinerilor expuşi riscului separării de familie, cât şi integrarea copiilor proveniţi din centre clasice rezidenţiale, crescând astfel gradul de incluziune soci-ală şi combaterea sărăciei.

Deosebit de importantă este implicarea în acest proiect și a Poliției Naționale. Mihai Tonenchi, șeful Poliției Lugoj, a propus o colaborare mai activă între instituția pe care o conduce și  DGASPC Timiș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.