Ca în fiecare final de an, Ministerul Educației Naționale a premiat olimpicii internaţionali, elevii care au făcut cinste ţării şi au demonstrat valoarea învăţământului românesc pe parcursul anului 2018.
Joi, 20 decembrie 2018, noua Aulă a Universității Politehnica din București a găzduit festivitatea de premiere a olimpicilor români care s-au remarcat în anul școlar 2017-2018 la concursurile internaţionale pe discipline școlare. Au fost recompensaţi câştigătorii a 255 de distincţii obţinute la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline, cadrele didactice care i-au pregătit, precum şi şcolile din care provin laureaţii.
Festivitatea, coordonată de doamna Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei Naţionale, a fost una impresionantă şi prin faptul că a reunit personalităţi importante ale învăţământului preuniversitar şi universitar românesc: membri ai Academiei Române, reprezentanţi ai universităţilor, ai Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului, inspectori şcolari, profesori, părinţi.
Elevul Sergiu Novac, invitat la această manifestare ca urmare a obţinerii medaliei de argint la Balcaniada de matematică în acest an, a fost recompensat cu diplomă de excelenţă, iar Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” a primit o Diplomă de onoare „în semn de respect şi preţuire pentru toţi dascălii care, slujind şcoala, au înălţat ţara”.
Lasă un răspuns