Consilierii lugojeni vor dezbate și vor vota, într-o ședință online, rectificarea bugetului local al municipiului Lugoj. Ședința va avea loc miercuri, 22 aprilie, de la ora 10, și se va desfășura după o procedură specială, în sistem de teleconferință.
Rectificarea bugetară, propusă printr-un proiect de hotărâre inițiat de către primarul Francisc Boldea, vizează alocarea sumei de 2.000.000 de lei către Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj , pentru achiziția de materiale și aparatură în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.
Totodată, prin această rectificare bugetară va fi alocată spitalului lugojean și suma de 150.000 de lei provenită de la Consiliul Județean Timiș.
Lasă un răspuns