În 3 iunie 2018, s-a lansat la Târgul de Carte BookFest cartea de interviuri ale generalului Iulian Vlad, fost şef al Securităţii române, consemnate de istoricul Alex Mihai Stoenescu în perioada 2003 – 2008.
Generalul a dorit ca aceste interviuri să fie publicate şi folosite în Dosarul Revoluţiei după moartea sa. Cartea se numeşte”Securitatea nu poate fi reabilitată” şi a apărut la Editura RAO Bucureşti.
În ultimele zile de viaţă, în septembrie 2017, şi-a dat acordul în prezenţa fiului său şi a procurorului de caz, ca ele să fie făcute publice.
La pagina 177, generalul precizează: „În primul rând, vreau să vă spun limpede: nu există nicio scuză pentru comportamentul unor ofiţeri de Securitate şi chiar pe ansamblu al întregii Securităţi faţă de oamenii care au suferit pe nedrept în ţara noastră. Şi noi şi cei de la Armată, am fost nişte mercenari, nişte mercenari ai Partidului Comunist”.
Marian Covlea: „Aşa cum l-am cunoscut pe Iulia Vlad, ca pe un om inteligent, cultivat, de bun-simţ, aşteptam această cinstită descărcare eliberatoare, specifică oamenilor normali la cap şi la suflet, atunci când îşi văd sfârşitul aproape. Dacă Vulturul a vorbit, papagalii ar trebui să tacă, măcar pentru o perioadă, să nu mai aducă contra-argumente pro-domo. La Securitate şi Armată mai trebuie adăugate Miliţia şi Procuratura”. Baciu Dumitru, Grupul Armata
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns