Scrisoare deschisă privind transportul gratuit al elevilor

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Întrucât sute de mii de elevi sunt în mare dificultate când trebuie să ajungă la școlile unde învață și nu au nici un sprijin în acestă problemă au hotărât să se adreseaze direct Guvernului dar și personal miniștrilor ce ar putea debloca situația transportului școlar.

Către: Guvernul României
Ministerul Educației și Cercetării
Ministerul Finanțelor
În atenția: Prim-ministrului României, Nicolae Ciucă
                  Ministrului educației, Sorin Cîmpeanu
                 Ministrului finanțelor, Adrian Câciu

Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București și Ilfov, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din Maramureș și Asociația Elevilor din Timiș, organizații independente reprezentative ale elevilor, solicită asigurarea unor sume de la bugetul de stat pentru transportul gratuit al elevilor!

La nivelul bugetului de stat de pe anul 2021, nu au fost prevăzute sumele necesare asigurării transportului gratuit al elevilor, în ciuda faptului că Legea Educației prevedea acest lucru. Astfel, mii de elevi navetiști din țară nu au beneficiat de drepturile lor, Consiliile Județene refuzând să asigure gratuitatea, în lipsa fondurilor de la bugetul de stat.

Lipsa transportului județean gratuit aduce de la sine multiple probleme conexe, elevii ce provin din familii cu dificultăți socio-economice fiind puși în postura de a abandona școala, a absenta de la ore, și de a recurge la mijloace periculoase de a ajunge la școală, precum cursele la ocazie, ce pot atenta la siguranța lor corporală,

„Este momentul ca transportul elevilor să fie luat în seamă de Ministerul Educației! Nu putem să fim martori cum peste 3400 de elevi navetiști doar din județul Timiș sunt ignorați de către autoritățile publice. Transportul elevilor este un prim factor al abandonului școlar iar Asociația Elevilor din Timiș va lupta până când educația va reprezenta cu adevărat un pion important al societății. Trebuie să alegem: stăm încă un uitându-ne cum parcursul școlar a sute de mii de elevi este aruncat la coșul de gunoi  sau alegem să acționăm.” – Natanael Iriciuc, președintele Asociației Elevilor din Timiș

Vă asigurăm de întreaga noastră considerație.

Ariana Dudună, președinte AEC
Natanael Iriciuc, președinte AETM
Alexia Marinescu, președinte AEBI
Patrisia Moraru, președinte AVE
Alexandra Guramba, președinte AEM
Cristina Miculaiciuc, președinte AEBc

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.