
Toamna, anotimpul culorilor, regina recoltelor, răspândeşte în jur aroma amintirilor din trecut, emoţia unui nou început şi, totodată, a unui sfârşit. Fiecare frunză căzută ne aminteşte cât de efemeri suntem şi cât de trecătoare sunt toate. Toamna aduce cu sine vremea de altădată, când toate frământările erau mici, dar totuşi foarte importante pentru noi, în acea vreme.
Vântul rece are miros de plăcintă de dovleac, dulceaţă de gutui sau mere coapte. Pentru a mai înveseli atmosfera, cadrele didactice şi elevii de la Școala Gimnazială Balinț au iniţiat un proiect intitulat Sărbătoarea Dovleacului, proiect, care, anul acesta, s-a bucurat de un real succes, atât în rândul elevilor, profesorilor, cât şi în rândul părinţilor.
Această activitate extracurriculară vine în întâmpinarea elevilor ca o modalitate eficientă de iniţiere în cunoaştere, de formare culturală a elevilor, de punere în valoare a unor abilităţi de care dau dovadă şi are ca obiectiv general dezvoltarea abilităţilor de comunicare, de relaţionare şi de lucru în echipă, prin antrenarea elevilor, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a unor membri ai comunităţii locale în derularea unor activităţi educative, de creaţie şi de cultură.
Obiectivele specifice se referă la folosirea darurilor naturii în crearea unor produse noi; dezvoltarea şi stimularea expresivităţii, imaginaţiei şi a creativităţii elevilor; valorificarea experienţei cadrelor didactice în abordarea activităţilor extracurriculare; organizarea unei expoziţii, a programului artistic în timpul cărora să fie valorificate atât cunoştinţele dobândite pe parcursul activităţilor tematice, cât şi a lucrărilor realizate; încurajarea iniţiativei individuale şi de grup.
Astfel, proiectul a cuprins două secţiuni: prima dintre acestea cu activităţi de abilităţi practice, în care elevii au sculptat dovleci, au pictat sau au făcut plăcinta cu dovleac.
În cea de a doua secțiune și-au etalat talentele artistice. Întrucât informaţia trebuie să fie asimilată corespunzător pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii elevului, li s-a propus elevilor activitatea intitulată „Parada Dovleacului”, asemănătoare Halloween-ului, dar menită să înlăture prejudecata că această sărbătoare nu se încadrează în peisajul cultural românesc.
Pentru a evita pericolul imitaţiei şi asimilării greşite a semnificaţiei acestei sărbători, a fost creat un eveniment care să stimuleze capacităţile creative, intelectuale şi afective ale elevilor.
În data de 31 octombrie 2022, sub îndrumarea atentă a doamnelor învăţătoare şi a profesorilor diriginţi, elevi de toate vârstele (de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a) au pornit o paradă a dovlecilor.
Doar voioşia copiilor întrerupea liniştea şi monotonia unei zile obişnuite de toamnă. Cu obrajii şi mâinile înroşite de frig, dar cu inimile şi sufletele calde, au ajuns la şcoală.
Aici i-au aşteptat coşuri cu fructe, care mai de care, şi plăcinte proaspete şi îmbietoare. Copiii s-au înfruptat din bunătăţile pregătite, au dansat, au cântat şi s-au distrat copios.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns