Am în față câteva lucrări, nu puține, ale lui Sarah Raluca Miulescu. Se spune că la pictură trebuie să te uiți de la distanță, abia dacă trece examenul, să mergi aproape, să o cercetezi (mai ales dacă ești din breaslă).
Iată, le privesc de aproape cu egală curiozitate pe cele mici sau mari, mai mult sau mai puțin figurative și mă bucur. Văd în lucrări o bună organizare a „semnelor” atunci când lucrarea devine descărcare emoțională, până și mărimea pensulei este acordată la dimensiunea pânzei sau a grupului de semne care o animă.
Atunci când tușele se suprapun și culorile își pierd identitatea inițială rezultă un efect plastic bine controlat, care arată cum tânăra artistă pictează cu plăcere și aduce în lucrare spontaneitate și vigoare.
Simte cum și cât trebuie să renunțe la rigoarea desenului, exact atunci când se depărtează de forma din natură, păstrând unitatea stilistică a tabloului. Evită cu dibăcie stridențele chiar atunci când apar în tablou intruși cromatici, îi include cu bună măsură, găsind întotdeauna un pandant care nu tulbură armonia generală și o subliniază.
Și mai pune ceva remarcabil tânăra noastră colegă în lucrările sale: o anume formă de monumentalitate care se simte și în cele cu dimensiuni modeste. Probabil proporțiile interne ale semnelor puse în raport cu proporțiile zonei în care sunt așezate, dar și dinamica și ritmul lor te face să ți le imaginezi drept schițe ale unor lucrări ce pot deveni uriașe.
Iată câteva motive pentru care sunt nerăbdător să văd următoarele lucrări semnate Sarah Raluca Miulescu.
Artist vizual, Petru GALIȘ
Felicitari auroarei.
Dar nu: ” ale lui Sarah Raluca Miulescu”.
Nu sint ale „lui”, ci ale „ei”.
scuze, autoarei 😀