Prefectul de Timiș, Liliana Oneț, face partizanat politic cu traseiștii politici

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Iată un comunicat din partea PSD Timiș, care dovedește că în politică nu ai mamă, nu ai tată, ci doar șef de partid. Iar asta indiferent de culoarea politică, pentru că în România nu există politicieni de stânga, nu există politicieni de dreapta, ci doar politicieni de sens giratoriu. Adică politicieni care se învârt în jurul propriului interes.

„Constatăm că prefectul de Timiș, Liliana Oneț, tergiversează soluționarea cererilor noastre prin care am cerut imperativ anularea mandatelor primarilor traseiști trecuți de la PSD la PNL. Considerăm că este o atitudine sfidătoare, în primul rând la adresa cetățenilor, care se așteaptă ca un oficial al administrației să fie imparțial și să aplice ferm legea.

Din păcate, prefectul Oneț se comportă discreționar și ia deciziile pe criterii strict de obediență față de fostul șef de partid, liberalul Nicolae Robu, cu care a împărțit niște ani buni de campanii electorale, din vremurile când era membră de partid, dar și față de Alin Popoviciu, eminența cenușie a campaniei de racolare a primarilor.

În cazul cererii formulate de foștii colegi galben-albaștri, din informațiile pe care le avem, aceasta a fost rezolvată cu celeritate, încă de acum câteva zile, cum s-ar zice cu maximă eficiență. În cazul cererilor depuse de PSD, pasarea deciziei către secretarii primăriilor conduse de trădătorii revopsiți politic, este semnul clar că „eficiența” a devenit brusc o chestiune abstractă.

Noi, PSD Timiș, am cerut aplicarea legii și sancționarea primarilor traseiști, acele personaje fără caracter care trebuie să plece urgent din scaunele lor confortabile, ocupate acum patru ani din postura de candidați ai PSD. Pe aceștia îi protejează doamna prefect Liliana Oneț, prin faptul că ține la sertar deciziile și se face că plouă.

Oricum, este foarte evident că PNL Timiș și acoliții, între care și doamna prefect, sunt niște „mari” caractere. În timp ce primii au pe liste penali, doamna Oneț riscă sancțiuni penale, pentru simplul fapt că protejează traseiști”,

se arată în comunicatul PSD Timiș.

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.