Românii dăruiesc mai multe flori: business-urile din domeniul floral și-au dublat cifra de afaceri în ultimii cinci ani

Afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, cu 96% față de 2014 și cu 6% față de 2017, la 330 milioane de lei în 2018. Astfel, business-urile din domeniul floral din România și-au dublat cifra de afaceri în ultimii cinci ani și vor continua să crească și în 2020, cu aproximativ 15%, până la 450 milioane de lei, potrivit estimărilor analiștilor KeysFin.

„Florile nu sunt doar frumoase, ci pot fi și profitabile. Business-urile din domeniul floral au căpătat avânt în ultimii ani și nu putem să nu remarcăm faptul că peste 90% din antreprenorii din domeniu sunt români. Creativitatea acestora și pasiunea pentru aranjamente florale cu siguranță că și-au spus cuvântul, însă, pentru ca piața locală să înflorească și mai mult, este nevoie de o strategie clară și de investiții susținute și în ceea ce privește cultivarea florilor. Momentan, creșterea acestui sector a venit doar din consum, însă cu siguranță că poate veni și din producție dacă vor exista inițiative în acest sens.“,

a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

În 2018,  numărul companiilor care activează în domeniu a fost cu 36% mai mare decât în 2014, în urma analizei calitative rezultând peste 830 de companii în industria florilor.

Cu toate acestea, nu toate sunt afaceri înfloritoare: din totalul celor peste 830 de companii analizate, 387 au înregistrat profit, 373 au avut pierderi, iar restul au avut un rezultat nul în 2018. Pe de altă parte, în același an, rezultatul net al business-urilor din domeniul floral (profit minus pierdere netă) a evoluat în ritm susținut, reușind să treacă de la o pierdere de 12,5 milioane de lei în 2014, la un profit de peste 20 de milioane de lei în 2018.

AFACERILE CU FLORI – UN BUSINESS APROAPE 100% ROMÂNESC

În topul celor mai mari companii locale din domeniul floral, după cifra de afaceri, se află: COMGABY MOLN SRL (florăriile Magnolia: 31,6 milioane de lei), FLOWERS MARKET HOLLAND SRL  (26,1 milioane de lei) și FLOR DE LOS ANDES SRL (17,6 milioane de lei în 2018).

Toate cele trei sunt deținute de investitori români și, mai mult decât atât, dintre cele peste 830 de companii analizate, doar 20, respectiv 2% – sub marja statistică de eroare de 3%, sunt controlate de investitori străini.

NE PRICEPEM LA ARANJAMENTE FLORALE, DAR NU CU FLORILE NOASTRE

Comerțul internațional de plante vii și produse de floricultură al României (exporturi plus importuri) a înregistrat o creștere de 2,7% față de 2017 și 5,8% față de 2014, la aproape 136 milioane de euro în 2018. Analiștii KeysFin atrag însă atenția asupra majorării deficitului comercial (exporturi minus importuri), care a avansat cu 3,5% față de 2017 și a fost cu 6,6% peste nivelul din 2014, la 130 de milioane de euro în 2018.

Mai simplu spus, valoric România a importat de 50 ori mai multe flori decât a exportat, în 2018, iar principala sursă a importurilor florale din țara noastră este Olanda. Țara lalelor este așadar furnizorul oficial de flori al României, iar valoarea importurilor a fost de aproximativ 78 milioane de euro, reprezentând aproape 60% din totalul importurilor de plante vii și produse de floricultură de pe plan local. În topul țărilor din care România importă flori se mai regăsesc și Ungaria, cu 12% din totalul de importuri menționat mai sus, și Italia, cu 8% din același total.

Olanda este de altfel lider de necontestat în domeniu, cu peste 40% din exporturile de flori la nivel global în 2018, aproximativ 3,7 miliarde de dolari potrivit datelor Statista.

UNDE ÎNFLORESC BUSINESS-URILE DIN DOMENIU

București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din domeniul floral care au sediul aici, însumând 113 milioane de lei, 34% din totalul la nivel național. Capitala este urmată în clasament de județul Bistrița-Năsăud, cu 10% din total și o cifră de afaceri de 32,5 milioane de lei, și județul Ilfov, cu 9% din total și o cifră de afaceri de 30 milioane de lei. Companiile înregistrate în cele trei județe cumulează peste 50% din totalul cifrei de afaceri locale a acestui sector.

În ceea ce privește forța de muncă din domeniu, a rămas relativ constantă față de 2017. Astfel,  în 2018 existau aproximativ 1,6 mii de angajați activi în industrie, la nivel național, cu 36% mai mulți decât în 2014. Pe de altă parte costul mediu per angajat a avut o creștere de aproape două ori mai rapidă decât productivitatea medie per angajat, respectiv de 80% în 2018 versus 44% în 2014.

E-FLORILE CÂȘTIGĂ TEREN

Piața de e-commerce din România crește de la an la an, iar obișnuința românilor de a găsi totul la un click distanță se regăsește și în cazul business-urilor florale. Potrivit datelor din domeniu, în 2019 existau aproximativ 150 de magazine online de flori, iar cele mai ocupate luni pentru acestea sunt lunile februarie, martie și decembrie. Sărbătorile locale, precum 1 martie sau Dragobetele, dar și cele internaționale, precum Valentine’s Day sau 8 martie, contribuie așadar semnificativ la veniturile comercianților online de flori. În ceea ce privește avantajele competitive, majoritatea magazinelor online se întrec în a oferi durate mici de livrare a florilor, de chiar și o oră sau două, mizând pe spontaneitatea clienților.

Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companiile selectate în urma analizei interne calitative la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 4622 – comerț cu ridicata al florilor și al plantelor , 4776 – Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor; comerț cu amănuntul al animalelor de companie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate, 0119 – cultivarea altor plante din culturi nepermanente și 4779 – comerț cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine. Toate cifrele sunt exprimate în lei iar datele au fost extrase în prima parte a lui 2020. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puțin 5 ani.

DESPRE KEYSFIN

KeysFin oferă informații despre firmele din România și din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFin Mobile, prin intermediul căreia utilizatorul poate accesa usor şi rapid informaţii de contact, situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste un milion de companii active din România. Informaţiile pot fi salvate şi vizualizate în format PDF şi trimise via e-mail sau SMS oricărui contact din agendă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.