România la C.E., cu plus şi minus [short sport] Există (ca întotdeauna) o explicaţie! [short sport] Viitorul nu sună rău

România la C.E., cu plus şi minus

Calificată dramatic după o dublă cu Slovenia la Campionatul European de volei feminin, echipa reprezentativă a României era de fapt o prezenţă constantă la competiţiile finale continentale. Într-o grupă dificilă însă, în care vicecampioana europeană Olanda era favorită certă, sportivele noastre au cedat previzibil Azerbaidjanului şi Croaţiei, învingând spectaculos dar nescontat, cu 3:1, Ungaria în propria sală (Budapest László Papp Arena – foto 1) şi, conform pronosticurilor, Estonia (3:1), calificându-se în optimile competiţiei. Zburând din Ungaria la Ankara şi cedând după un joc totuşi bun în favoarea Serbiei (0:3/20:25,17:25,23:25), campioană europeană, mondială şi vicecampioană olim-pică şi părăsind, finalmente, competiţia.

Există (ca întotdeauna) o explicaţie!

Din păcate, echipa naţională a României condusă de italianul Luciano Pedulla nu şi-a putut depăşi condiţia de conjunctură, ea fiind privată, teoretic şi practic, de aportul unor sportive extrem de valoroase. Alexandra Sobo, Adina Salaoru şi Cristina Cazacu au rămas acasă din motive medicale, iar Ioana Baciu şi Nneka Onyejekwe au acuzat vizibil probleme medicale serioase ce le-au scăzut randamentul şi le-au afectat negativ evoluţia, inclusiv în returul de campionat. În aceste condiţii, prestaţiile remarcabile ale Dianei Balintoni (coordonatoarea titulară a sextetului) şi Adelinei Ungureanu nu aveau cum să producă mai mult, în condiţiile în care piese cu experienţă ca Faleş, Rogojinaru, Iancu şi Trică au evoluat cu mari fluctuaţii, iar Buterez (parţial) şi Albu nu au confirmat. Diana Calotă şi Roxana Ţucmeanu s-au aflat puţin în teren, iar Ramona Rus nu a fost folosită. Un lot care, părere personală, era aproape imposibil să ofere mai mult.

Viitorul nu sună rău

Cert este că a sosit momentul unui schimb de generaţii la nivelul echipei de senioare, păstrând totuşi în familia tricoloră elementele de mare valoare, indiferent de vârstă. Promovând talen-tele uriaşe ce vin de la nivelul junioarelor – Alexia Căruţaşu şi Francesca Alupei fiind cele mai semnificative exemple – precum şi mare parte din voleibalistele care au început să conteze în Europa (vezi argintul ultimei Balcaniade de junioare şi, mai ales, cel de la Festivalul Olimpic al Tineretului European), avem cu siguranţă mai mult de câştigat în perspectivă decât forţând pentru încă o campanie sportive care, fizic, rezistă greu la ritmul şi intensitatea întrecerilor de miză, oficiale, din elita mondială actuală. E drumul de urmat şi, zic, un risc ce merită a fi asumat.