Regimentul 90 Infanterie Lugoj, la 100 de ani (13)

Ion Coman (în fața procurorilor, 1990): „Îmi recunosc în între-gime vinovăția și nu vreau să mă disculp, prin faptul că am transmis ordinul dictatorului de a se deschide foc împotriva demonstranților, fapt ce a avut ca urmare uciderea a 58 de persoane. Țin să fac următoarele precizări că, marți și miercuri, prima secretară din Lugoj mi-a cerut insistent să trimit armată sau să aprob deschiderea focului de către batalionul de intervenție al securitații, deoarece manifestanții amenință sediul comitetului municipal PCR. Personal am vorbit la telefon atât cu prima secretară cât și cu comandantul batalionului de securitate și le-am interzis cu desăvârșire să folosească focul de armă. Am evitat astfel o altă baie de sânge”.

Lugoj, 20 decembrie 1989. Prima secretară din Lugoj, deoarece nu a primit nici un sprijin de la Ion Coman, prin intermediul miliției locale solicită sprijin militar de la R.90 Mc. pentru a apăra Primăria, dar intermediarul a fost refuzat de comanda unității, cu reproșuri dure. Informația venită de la Timișoara, că militarii regimentului sub comanda maiorului Paul au pactizat cu demonstranții, a creeat o mare bucurie în unitate, deși nimeni nu avea vreo idee în ce condiții s-a petrecut. De asemenea, bucuria a fost mai mare în unitate când s-a aflat că în Timișoara nu sunt mii de morți, cum se anunța la posturile de radio străine. În jurul orei 19:00 s-a dat alarma în regiment. Maiorul Mândru, care era la comandă, i-a informat pe militari că demonstranții vin spre unitățile militare și să se ia măsuri de protecție a cazărmii, cu precizarea că, – nimeni nu trage în demonstranți. Astfel militarii s-au dispus lângă gardul unității pe interior și așteptau. Când demonstranții au ajuns în fața cazărmii în număr de câteva sute, dintr-o dată de la un geam de la etajul 3 s-au auzit focuri de armă, la început foc cu foc, apoi serii scurte, imediat și la al doilea geam s-a deschis foc, apoi și de pe bloc o mitralieră. Manifestanții s-au culcat toți la pământ țipând, iar militarii din interiorul cazărmii strigau la cei de sus care trăgeau: „Nu trageți! Nu trageți!”. Un subofițer a alergat pe scări și i-a oprit pe cei care trăgeau. Era vorba de un plutonier de intendență cu un comportament psihic deviant, care a tras un glonț în demonstranți, de capul lui, ucigând pe loc o persoană, a rănit grav o altă persoană, care a și murit la spital, și a mai rănit încă două persoane, iar restul cartușelor le-a tras aiurea peste oraș. Soldatul, care era subordonatul lui, de la al doilea geam a tras și el peste oraș, iar mitraliorul de pe bloc, crezând că s-au dat ordine să se tragă, a tras și el câteva rafale peste oraș. În dreapta blocului unde se afla un TAB, soldații au crezut că s-a dat ordin să se tragă, și s-au pregătit să deschidă și ei focul, dar locotenentul-major Racleș a țipat la ei și i-a oprit. Când plutonierul a ajuns jos, a fost încercuit de subofițeri, care au țipat la el întrebându-l de ce a tras. „Cee?! Cum și-au permis să-l jignească pe comandantul suprem!”, și-a motivat el gestul criminal. După circa 20 de minute, unitatea a fost informată că demonstranții reîntorși în oraș au început să devasteze magazinele.

Intervenția în Lugoj. Imediat a plecat din cazarmă o subunitate sub comanda maiorului Mândru, cu ordin strict să nu se tragă în demonstranți, folosindu-se doar forța fizică dacă este cazul. La Unic, au fost arestați câțiva tineri care jefuiau televizoare și alte bunuri, aceștia fiind predați miliției. Între timp, demonstranții au devastat și incendiat Primăria. Primărița s-a refugiat la UM 01428, dar lt. col.Vasile Albu, comandant al unității, nu a primit-o: „Nu vreau să te văd! Pleacă de aici! La mine n-ai ce căuta! Marș de aici!”. La R. 90 Mc. nu a îndrăznit să vină și atunci a părăsit orașul. Plutonierul care i-a ucis pe cei doi demonstrați a fost dezarmat și monitorizat, iar la începutul anului 1990 a fost arestat și condamnat de tribunalul militar la 20 de ani de închisoare, fiind eliberat după 13 ani. Astfel, R. 90 Mc., prima unitate militară românească înființată în Transilvania și Banat după Marea Unire, și prima unitate militară din România care a pactizat cu demonstranții în anul 1989 la Timișoara, prin uciderea celor doi tineri, a rămas cu o pată neagră în istoria sa, pe care o regretă foarte mult,  toate cadrele militare care au făcut parte din regiment atunci.

Planul „Tunetul și Fulgerul”. Odată cu pierderea contro-lului asupra Timișoarei, conducerea de la București nu s-a resem-nat, ci a ordonat, în noaptea de 20/21 decembrie, celor de la conducerea orașului ca, împreună cu cei prezenți din capitală, să organizeze forțele militare, de interne și activiștii de partid, pentru a face ordine prin forță estimându-se că vor fi cca 2.000 de victime. Astfel au fost stabilite forțele militare și de securitate care trebuiau să execute misiunea. Maiorul Paul cu militarii din R. 90 Mc. Lugoj aflați în Timișoara nu făceau parte din plan, deoarece pactizaseră cu o zi înainte și autoritățile nu mai aveau încredere în ei. Eșuarea mitingului din București i-a determinat pe cei trimiși la Timișoara să renunțe, iar planul a fost parțial distrus.

Plecarea la graniță. „În dimineața zilei de 21 decembrie, am primit indicativul de alarmă de luptă generală și misiunea de a mă deplasa într-un raion de apărare precizat, pe granița de vest. Am întocmit documentele de luptă necesare pe hartă și mi-am încolonat unitatea, pentru a ieși din cazarma UM 01008. La poar-tă a venit un ofițer, care m-a informat că ordinul s-a contraman-dat și să rămânem pe loc în cazarmă” (General r. V.Paul).

Lugoj. La 21 decembrie a venit un ordin la R.90 Mc. să pregă-tească masa pentru 500 de persoane care vor sosi în cazarmă, dar fără a se preciza cine sunt și cu ce misiune. Astfel, au apărut dife-rite zvonuri că ar fi trupe USLA, care să tragă în lugojeni deoarece armata din Lugoj a refuzat. Imediat au apărut și unele păreri prin regiment, sugerându-se ca atunci când vor veni să servească masa în cazarmă la clubul unității, să fie încercuiți și dezarmați, și dacă refuză să fie uciși. Spre seară s-a aflat că, de fapt, era vorba de 500 de oameni din gărzile patriotice trimiși din Oltenia de E. Ceaușescu, să le aplice lugojenilor o corecție muncitorească, dar care nu au mai coborât din tren, întrucât primul tren din cele 20 cu gărzi, când au ajuns la Timișoara, obosiți și flămânzi, dotați cu bâte, au fost întâmpinați de timișoreni cu mâncare și băutură în gară, pactizând cu aceștia: „Ce căutați, mă, în Timișoara?” – Ne-au trimis să ne batem cu ungurii și sârbii care au ocupat Banatul!”- „Ce unguri, mă, ce sârbi? Noi ne-am revoltat împotriva lui Ceaușescu! Mă,voi sunteți mai flămânzi ca noi!Uite aici, beți răchie, mâncați pită și salam cât vreți. Ia strigați, jos Ceaușescu”. – „Jos Ceaușescu!” strigară oltenii (ultimul tren cu gărzi era oprit în dreptul intreprinderii  ITL Lugoj, unde femeile, la solicitarea lor, le-au dat apă de băut – erau îmbrăcați parțial în uniforme de gărzi patriotice, nebarbieriți, foarte amărâți și dotați cu niște bâte – povestește o fostă muncitoare).

Se trage la picioare. În cursul nopții de 21/22 decembrie 1989, a sosit o notă telefonică de la ministerul apărării, prin care se ordona unităților din Lugoj să deschidă foc asupra manifestanților, la picioare. Colonelul Vasile Albu, care era comandant al garnizoanei, împreună cu comandanții de unități, au luat pe loc hotărârea de a nu executa ordinul. Ordinul a fost ținut secret, dar în scurt timp, au aflat  cadrele din R. 90 Mc. care au început să comenteze negativ, gest care l-a alarmat pe un lt-col. politic prezent în garnizoană, ca trimis din Craiova, să supravegheze executarea ordinelor. Acesta, la ora 11, a solicitat maiorului Mândru să adune cadrele regimentului. Era un ofițer înalt, avea centură cu diagonală și pistol, și cum centura nu era regulamentar strânsă pe el, părea un cowboy. „Atenție la mine! Cum vă permiteți să comentați ordinele venite. Să nu mai îndrăznească nimeni să comenteze ordinele comandantului suprem! Tov. Mândru, amenajați o încăpere păzită, și orice persoană care mai comentează să fie dezarmată și arestată!” (nu s-a amenajat nici o încăpere fiindcă maiorul Mândru nu a fost de acord). În jurul orei 11:30, s-a anunțat că demonstranții vin spre UM să ceară sprijin. Lt.col. Vasile Albu s-a pregătit să le vorbească pe stație și să-i liniștească, pentru că nimeni nu le va face nici un rău.  La blocurile militare, unii s-au oprit temându-se că se va trage. Când au ajuns lângă calea ferată care iese din unități, preotul Cristescu care îi coordona și pe care-l ascultau ca pe un lider, i-a oprit. Preotul Cristescu s-a întors spre ei să verifice dacă sunt aliniați, urmând  apoi ca el să discute cu conducerea garnizoanei pentru a solicita sprijin. Dar, deodată, în timp ce 4 ofițeri care și-au dat jos centurile și pistoalele se pregăteau să se întâlnească cu preotul Cristescu în fața demonstranților, toți demonstranții au rupt rândurile și au fugit la casele lor, la televizoare, unde se anunța fuga lui Ceaușescu.  Ofițerul politic venit de la Craiova a dispărut și el, deoarece era căutat de un cadru militar din R. 90 Mc., ca să-i aplice o corecție.

As. Mil. R. R. ”Lt. erou P.Laţcu” Lugoj