Regimentul 42 Artilerie din Lugoj, la 100 de ani (2)

Denumirea unității. Inițial regimentul a fost conceput ca unitate de corp de armată și trebuia dotat cu obuziere grele, având denumirea de R.42 Ob. Dar, din lipsa obuzierelor, fiind dotat cu tunuri de câmp, a rămas ca R.42 Art. În 1943 după ce a fost dotat cu obuziere grele, a rămas denumirea de R.42 Art., deoarece era unitate de sprijin a diviziei (în documentele de înființare i-a rămas denumirea de R. 42 Art. Ob.). Regimentele dotate cu obuziere calibrul 150 mm erau denumite regimente de artilerie grea și re-prezentau artileria de corp de armată (la 3 divizii). Toate unitățile de artilerie sunt unități de sprijin ale unităților de luptă (infanterie, mecanizate, cavalerie, vânători, tancuri).

Începutul retragerii. R. 42 Art. participă la sprijinirea D. 19 I. în zona Abinskaia până la 12 febr. 1943, când, pentru a evita încercuirea, toate forțele româno-germane s-au retras în capul de pod de la Kuban, în vederea evacuării în Crimeea. La începutul lunii mai, D. 19 I., în urma luptelor, a suferit grele pierderi, fiind scoasă din front și trecută în refacere, fiind evidențiat și R. 42 Art. din cadrul diviziei.

În siguranța litoralului. La începutul lunii septembrie 1943, R. 42 Art. se află dispus în cadrul D. 19 I. în siguranța litoralului M. Negre, între Taman și Lobanovo, pentru ca forțele germano-române să se poată evacua în Crimeea.

Nu voi părăsi țărmul. La 5 octombrie 1943, ultimele unități românești care au revenit în Crimeea au fost R. 96 I. și Divizionul 2 din R. 42 Art. Cu o zi înainte, generalul Mihail Lăcătușu, comandant al diviziei, a fost chemat la punctul de comandă al Armatei 17 germane, fiind așteptat în șalupa specială germană trimisă. „Comunică domnului comandant al Armatei germane – îi spune generalul căpita-nului german din șalupă, – că nu voi părăsi țărmul, decât atunci când voi vedea ultimul om, ultimul tun și ultimul cal îmbarcați și salvați. Eu voi pleca cu ultima barcă”. Astfel, în șalupa românească destinată pentru general, s-au încărcat răniții. Unii, muribunzi, țipau de dureri insuportabile, cu toracele tăiat de schije, plini de sânge. Ajuns la punctul de comandă al armatei germane, a fost felicitat de generalul Jaenecke, care i-a prins pe piept o mare dinstincție. A doua zi, generalul Lăcătușu a primit o telegramă: „Armata 17 germană, în cadrul căreia a luptat și D. 19 I., adresează unităților din subordine, mulțumiri pentru faptele care vor rămâne înscrise în istorie. Cu pietate ne gândim, la aceia care au fost cei mai buni dintre noi, la camarazii căzuți, care și-au jertfit viața pentru patrie pe câmpul de luptă al Kubanului, jertfa lor este nouă și tuturor, viitorilor soldați ai armatelor germane și române, un legământ și un exemplu de eroism. Toți luptătorii din Kuban, indiferent unde ne va duce drumul războiului, să cunoaștem o singură țintă: VICTORIA”. Comandantul Armatei 17, General Jaenecke (după război, generalul Jaenecke a fost condamnat la 10 ani închisoare în URSS, pentru crime de război comise la ordinul lui în Kuban, în anul 1942).

În apărare. După evacuare, R. 42 Art. în cadrul D.19 I. a trecut la apărare în nordul Crimeei.