Rectificarea de buget a fost votată, deşi consilierii din Opoziţie au părăsit şedinţa

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nemulțumiți de faptul că în proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2019, inițiat de primarul Francisc Boldea, nu a fost cuprinsă și solicitarea Spitalului Municipal Lugoj, privind transferul unor sume de bani alocate unității medicale, de la un capitol bugetar la altul, consilierii PNL, PMP și independentul Liviu Brîndușoni au părăsit ședința de plen a Consiliului Local Lugoj.

La ședință a fost prezent și managerul spitalului lugojean, Erwin Floroni, care a avut o discuție în contradictoriu cu primarul Francisc Boldea, pe care l-a acuzat că nu prezintă situația reală privind spitalul. În discuție a intervenit și consilierul liberal Bogdan Blidariu, care a reclamat faptul că adresa spitalului, prin care a solicitat rectificarea bugetului local, nu a ajuns și la consilierii locali, cărora le era adresată, propunând inițierea unui amendament care să cuprindă și transferul de sume solicitat de conducerea spitalului.

Propunerea liberalilor nu a fost împărtășită și de primarul Francisc Boldea, care însă a promis că solicitarea spitalului va fi introdusă pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Lugoj de la sfârșitul acestei luni și a convocat conducerea spitalului la o discuție în care să își motiveze schimbarea listei de achiziții pentru acest an. Consilierii din Opoziție nu au agreat promisiunea făcută de primarul Francisc Boldea și au părăsit sala de ședință.

Printre cei care au ieșit din sală s-a aflat și liberala Mariana Epure, care a fost președinte de ședință. Aceasta a fost înlocuită de viceprimarul Cristian Galescu, iar proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local cu 1.731.000 de lei, așa cum a fost inițiat de primarul Francisc Boldea, a fost votat în unanimitate de cei 11 consilieri de la PSD și ALDE, care au rămas în sală.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.