De ceva timp, se încearcă o concentrare a unei emoții culturale locale, gestionată de un grup de persoane, mai mult sau mai puțin angajate pe funcții publice, ale căror veleități încearcă să convingă cetățenii că radiază și degajă în jur doar cultură, că excelența se simte și plutește așa, prin aer, în tot orașul. Mai ales.
Mă sună, uneori, diverși cetățeni să mă întrebe ce se mai desfășoară pe la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”. Ce să se desfășoare? Excelența culturală… prin așezarea pe o foaie de hârtie, într-o ordine cronologică, a unor evenimente pentru care instituția nu are nicio implicare (unele neavând vreo tangență cu Casa de Cultură), acest aspect demonstrând că nu se depășește statutul unui evident amatorism.
Și, trecând peste pozele pe care le primesc cu „fabuloase” evenimente de la teatru (vezi foto), care adună maxim 20 persoane (cu tot cu cei de pe scenă), vreau să rămân în zona arhitecturii, unde se demonstrează, încă o dată, că cei care încearcă, bâlbâindu-se, să spele păcatele actualei administrații prin cultură, nu au nici cele mai vagi calități de manager, dar nici tragere de inimă în a gândi ceva în acest sens.
Am scris despre ușa teatrului, care nu se mai află la locul ei, în spațiul destinat ușii apărând dintr-odată o hidoșenie pe care s-au plătit bani grei, aceasta încălcând prevederile legii care interzice modificarea aspectului unei clădiri publice care intră în categoria monumentelor istorice.
M-am întrebat unde este ușa, și nu mică mi-a fost mirarea să primesc mai multe răspunsuri. Firma cu expertiză certificată, care a contractat execuția renovării interiorului clădirii Teatrului Municipal (numai sala de spectacole), este din Sibiu și, la finalul lucrării, a venit cu propunerea de a readuce, ca model, o jumătate de ușă la farmecul inițial, de acum un secol, printr-o firmă specializată în sablare.
Sablarea este o operațiune specială, care constă în îndepărtarea tuturor elementelor străine care au fost aplicate pe o supafață de lemn sau metal, pentru a-i reda esteticul exterior inițial. În cazul ușilor de la teatru, este vorba de vopsea, ultima fiind d2e culoare neagră.
Fosta administrație și conducerea teatrului se angajaseră ca sablarea să se desfășoare la toate ușile (care sunt elemente originale de patrimoniu ale clădirii teatrului, din anul 1900). Sablarea jumătății de ușă a ieșit ex-ce-lent! Numai că, ce să vezi?
Ușa a fost finalizată după alegerile din 2020, iar noua administrație, care era împotriva a tot ce se întâmpla în cultură, nici pe departe nu a dorit să continue această lucrare. Sablarea are avantajul că, spre exemplu, la lemn se poate scoate în evidență fibra și strălucirea inițială.
După articolul publicat cu ceva timp în urmă și după mai multe opinii publice, noua conducere a luat iarăși o decizie „înțeleaptă”: să așeze ușa la locul ei. Dar, mare dilemă! Ce ar zice un simplu trecător când ar vedea o jumătate de ușă albă și alta neagră?
Așa că, în loc să contracteze operațiunea de sablare și pentru celelalte uși, ce-a făcut managerul? Ceea ce n-a fost deloc greu pentru un amator. A vopsit-o și pe cea renovată, în negru, adică în culoarea noii administrații și a celor care pivotează în jurul ei. Ca „profesioniști”, bine-nțeles!
Ion TECA
Lasă un răspuns