Profil muzical: Cristian Vețan, omul cu chitara, slujitorul muzicii

Dan TIMARU

Cristian Vețan și activitatea lui muzicală sunt un subiect interesant pentru orice jurnalist. Timp de două decenii, Cristi s-a dăruit muzicii, iar la ora actuală activează în trei formații, Arc of Time,  Spring Band și Lupus Dacus.

Născut la 13 octombrie 1980, în Lugoj, nu a visat că va ajunge să facă muzică, numai că o anumită întâmplare din viață l-a determinat să aleagă acest drum. Omul cu chitara are o poveste pe care vă invităm să o urmăriți.

Cum ai ajuns să studiezi chitara?

În familia mea nimeni nu face muzică. Nici eu nu mi-am închipuit că voi alege chitara. Nu mă simțeam atras de niciun instrument. Prietenul meu Marius Albulescu cânta la chitară și mă îndemna insistent să învăț acest instrument. Îl refuzam mereu până în ziua în care acesta s-a stins din viață.

Pierderea lui m-a afectat profund și atunci mi-am zis că, în memoria lui, trebuie să îi îndeplinesc dorința. Am luat legătura cu prietenii lui de la Formația Anarhia și încet-încet am devenit chitarist. Am absolvit Școala de Arte, clasa d-rei Benkoczi.

Prima formație în care am activat a fost Proiect B, din 2003 până în 2007. Genul muzical era pop, soft rock și cântam cu Biro Zora – voce, vioară, Berlo Adrian – chitară electrică, Lucian Crista – orgă, iar eu – chitară bass. Nu aveau bassist, așa că am acceptat rolul.

Acesta a fost începutul, apoi am cântat în diferite trupe, încerc să le enumăr. Sper să nu uit pe cineva. Deci, a urmat Bluerock din 2007 până în 2009, o formație soft rock, pop cu: Larisa Lepcan, voce, Cristian Rachitan – chitară electrică, Daniela Marcu – orgă, Cristian Vețan – chitară bass.

Cu Reversed am cântat din 2010 până în 2013, hard rock clasic, cu Micșa Bianca – voce, Vețan Cristian, chitară electrică, Sergiu Matei – bass (înlocuit ulterior în 2012 de Miță Subota), Denis Avram – tobe.

Mist a luat naștere în 2014 și avea în trupă pe Lucian Avramescu – voce, Cristian Rachitan – chitară electrică, Vețan Cristian – chitară electrică, Nelu Căpraru – bass, Nelu Todor – clape, Denis Avram – tobe.

Am colaborat și cu Amprente, formație folk care s-a constituit în 2012 și a funcționat până în 2015 cu: Imi Halof, voce și chitară, Bogdan Balint – chitară, Daniela Marcu – cajon și Cristian Vețan, chitară bass.

În 2023, Amprente și-a schimbat numele în Arc of Time – devenind formație de muzică Rock/ Heavy Metal/ Progresive.

Spring band s-a înființat în 2016 și abordam genul clasic rock, pop și avea în componența sa pe Vali Ivănescu – voce, chitară bas, Gyorgy Csilla – voce, Daniela Marcu – orgă, Vețan Cristian – chitară electrică, Nelu Căpraru – bass, Petre Prisăcaru – tobe. Formația există și acum în altă formă cu: Vali Ivănescu – voce, chitară bass, Vețan Cristian, chitară electrică, Andrei Mezei, tobe, Nelu Todor – clape (invitat). Din formație a mai făcut parte la un moment dat Cristian Răchitan – chitară electrica, Tavi Logoș – chitară electroacustică.

În 2010 s-a înființat o formație de jazz clasic, Lucian Crista Trio, având în componență pe Lucian Crista – pian, Daniela Marcu – percutie și eu, Vețan Cristian – bass. În 10 martie 2011, trupa de jazz Lucian Crista Trio a avut primul concert în cadrul „Jazz Club”-ului Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, eveniment organizat de Ștefan Katona și Augustin Bercean.

Începând din 2013, la ideea lui Augustin Bercean, mi-am confingurat propriul trio, în cadrul căruia am colaborat cu foarte mulți muzicieni, dintre care: Miță Subota, Bianca Micșa, Gyorgy Csilla, Daniela Marcu, Vali Ivănescu, Denis Avram.

Ca muzician, am colaborat cu Fredy Stauber și Cezar Costescu, la ediția a IV-a a Festivalului internațional de blues Blues Fest din anul 2012, cât și la alte evenimente. Am avut și câteva apariții la TVR.

Lupus Dacus este o altă formație cu care colaborez. Aici interpretăm muzică medieval-traditională, veche. Din formație fac parte: Andrei Moț – percuție, Marcel Sâpcu – instrumente de suflat, Tavi Logo – chitară electrică, Vețan Cristian – bass. Cu această formație am efectuat recent un turneu în China, la Central and Eastern European Countries (CEEC) Culture & Arts Carnival.

În 21 octombrie, Lupus Dacus a concertat în China și s-a bucurat de un succes uriaș. Sunetul tobelor, asociat cu cel al cavalului, ocarinei, fluierului cio-bănesc, cimpoiului, dar mai ales sunetul chitarei bass au atras publicul, care a umplut până la refuz uriașul Parc Chaoyang, scriau ziarele din China. Se zice că entuziasmul publicului a pus pe gânduri autoritățile care, timp de două ore, după concertul Lupus Dacus, au întrerupt continuarea spectacolului cu celelalte formații, pentru ca publicul să se cal-meze. Ce impresia ți-a lăsat concertul?

Într-adevăr, am avut un mare succes. Ne-am dezlănțuit în stilul nostru și publicul a fost în extaz. Au mai concertat formații re-prezentative din Serbia, Croația, Slovenia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia, Bosnia & Herțegovina. China m-a fascinat. E o altă lume.

Publicul a fost extraordinar. Vreau să spun că organizarea a fost exemplară. Totul a funcționat cu o precizie de ceasornic, care m-a impresionat. Mă gândeam ce mare dife-rență este între ce se întâmplă la noi acasă și acolo.

Spun asta pentru că odată, într-un concert din țară, cu mai multe trupe, cei care se ocupau cu bunul mers al evenimentului au uitat pur și simplu de noi. Organizatorii chinezi ne-au oferit și o plimbare cu biciclete electrice la Zidul Chinezesc. În față mergea ghidul și ne transmitea prin căşti wireless informațiile.

A fost o experiență care mă motivează să continui pe drumul ales. Muzica este acum pentru mine o formă existențială. Nu mă văd făcând altceva. Am conștiința împăcată că am îndeplinit dorința prietenului meu Marius Albulescu. Poate că de acolo, de sus, unde el este acum, se bucură și îmi călăuzește calea.

Cum vezi actuala generație?

Generația mea și cea dinaintea ei aveau alte preocupări. Unii făceau sport, alții muzică. Nu aveau alte alegeri. Eu am avut norocul să mă formez ca om într-un mediu artistic. Tinerii din ziua de astăzi au cu totul și cu totul alte preocupări.

Le spun de multe ori elevilor mei că fluturii după care ei aleargă mor repede, că viața le poate oferi mult mai mult decât Internetul și alte himere spre care ei sunt atrași. Sper ca dragostea spre muzică pe care o sădesc în sufletele lor să dea roade și ei să devină oameni în adevăratul sens al cuvântului.

Eu voi rămâne mereu Omul cu chitara, slujitorul muzicii!

Ai vreun mesaj de transmis?

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care apreciază activitatea noastră muzicală, colegilor cu care am colaborat și colaborez. Mai vreau să adresez mulțumiri Conducerii ICR Beijing, lui Liviu Țăranu, Radio China Internațional, d-nei Felicia Nina Gherman și Conducerii CEEC. Și, nu în ultimul rând, Ziarului Actualitatea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.