Prioritățile Lugojului, orașul muzicii / Aurel E. Peteanu și Anișoara Odeanu

Constantin-T. STAN

Acum câțiva ani, am pus la cale, împreună cu Adriana Weimer, prietenă și statornică colaboratoare pe tărâm muzical și literar, omagierea unei poete reprezentative a Lugojului, la ceas aniversar (un secol de la naștere), cunoscută și prețuită și pe plan național, un fel de Iulia Hasdeu de pe malurile Timișului.

Înzestrată cu o precoce inteligență, expansiv talent literar, exersat încă de pe băncile liceului, premiată și chiar răsfățată în lumea bună a literaturii naționale, sub aura de poetă cu har a Anișoarei Odeanu (cu o deosebită apetență pentru muzică) s-au ascuns tribulațiile unui suflet ardent, robit și strivit, în cele din urmă, de o morbidă sensibilitate.

Povestea de dragoste trăită, ca o adolescentă întârziată, cu nestăvilită pasiune, cu doctorul Crivetz, interferată, brutal, de episoade maculate cu imprevizibila zgură a vieții, i-au răvășit existența, trimițând-o în abisul suicidului, unde s-a dăruit humei fără obșteasca slujbă cu aer tămâiat, cădelnițat a binecuvântare și iertare de lumeștile păcate.

Aflându-ne, la momentul respectiv, în preajma declanșării unei campanii electorale, nu ne-a fost greu să obținem avizul Primăriei pentru finanțarea unei plăci memoriale care, montată pe casa natală, să atragă atenția simplilor trecători, dar și iubitorilor de frumos.

Eugen Beltechi, prestigiosul lingvist lugojean stabilit la Cluj (unde a desfăşurat o strălucită activitate de cercetător ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”, fiind coautor al monumentalului Atlas Lingvistic Român pe Regiuni), şi Gheorghe Luchescu, autor prolific, acribios cercetător al fenomenului cultural bănăţean, ne-au dăruit, la sfârşitul anului 2009, un consistent volum dedicat publicisticii Anişoarei Odeanu (28 V 1912, Pădureni, jud. Timiş – 1 IX 1972, Lugoj), susţinută, între anii 1941 şi 1943, în revista bucureşteană „Viaţa”.

Constituit într-un adevărat eveniment editorial, volumul, exponenţial pentru genul publicisticii literare, prin frumuseţea expresiei, consistenţa informaţiei şi amplele conotaţii ideatice, ne oferă şi câteva interesante incursiuni în universul muzicii, domeniu care i-a fost extrem de familiar scriitoarei lugojene.

Tatăl său, prof. dr. Aurel E. Peteanu (1887, Surducu Mare – 1961, Timişoara), profund devotat venerabilului liceu „Coriolan Brediceanu” (unde a deţinut funcţia de director, onorantă şi prestigioasă în acele vremuri), dincolo de preocupările sale literare şi folcloristice, a manifestat şi remarcabile veleităţi muzicale (a avut privilegiul de a-l avea ca dascăl, la Seminarul Teologic din Blaj, pe Iacob Mureşianu), ca dirijor al corului liceului, al corului bărbătesc al Societăţii „Progresul”, cronicar şi istoric muzical, dar şi compozitor, unele dintre creaţiile sale corale fiind inspirate de versurile fiicei.

După Dictatul de la Viena, corul elevilor refugiaţi, înmatriculați la Liceul Teoretic de Băieţi „Coriolan Brediceanu”, instruiţi şi dirijaţi de Dimitrie Stan, a susţinut o serbare cu caracter patriotic, în 25 iulie 1941, pe scena Teatrului lugojean, între piesele interpretate (Imnul Regal, La arme! de Liviu Tempea, Graiul neamului și Deşteaptă-te, române!) aflându-se şi Ardealul, compoziţie semnată de Aurel E. Peteanu, pe versurile fiicei sale.

Prin câteva dintre articolele publicate la „Viaţa”, Anişoara Odeanu ne introduce, cu o nonşalanţă inaccesibilă multor literaţi, în universul muzicii bănăţene. Ne sunt oferite câteva detalii biografice despre Valeriu Popescu (Un tânăr compozitor de talent: Valeriu Popescu), originar din Banat (nu este precizat numele localităţii de baştină), absolvent, în anul 1936, al Conservatorului bucureştean, unde a studiat cu Dimitrie Cuclin.

Probabil că tânărul compozitor a rămas la stadiul de creator talentat, deoarece nu am reuşit să identificăm nicio informaţie privitoare la o eventuală carieră artistică. Vizita corurilor „Progresul”, din Lugoj (dirijat de I. Lăzărescu), şi „Lira-CFR”, din Timişoara (Filaret Barbu), la Bucureşti, în 25-26 aprilie 1942, determină rememorarea nostalgică a anilor petrecuţi în oraşul său natal, marcat de o pronunţată dimensiune a spiritualităţii naţionale, urbe cu o evidentă vocaţie muzicală, în ambianţa magică a sonorităţilor corurilor româneşti, unde au răsunat însă, deopotrivă, de-a lungul timpului, într-un deplin spirit de ecumenism cultural, şi armoniile coralelor maghiare, germane şi evreieşti!

Sub imperiul irezistibilei atracţii spre muzică, Anişoara Odeanu nu pierde prilejul de a-i lua un interviu compozitorului Alexandru Zirra, una dintre personalităţile artistice nevoite să ia calea refugiului, în anii 1944-1945, în comuna timişeană Făget (alungați de tăvălugul armatei sovietice „eliberatoare”), împreună cu cele mai importante instituţii culturale ieşene: Liceul Naţional (urmaşul vechii Academii Mihăilene), Academia de Arte Frumoase, Academia de Muzică şi Artă Dramatică „George Enescu” şi Filarmonica „Moldova”.

Pentru promovarea culturală a vechii noastre citadele („târgul Lugojului, ai cărui locuitori sunt aproape toți călăreți, ostași de meserie” – cum scria marele umanist Nicolaus Olahus în sec. XVI), cineva va trebui să zidească temeinic, în cuvinte și așezăminte, poveștile nemuritoare ale marilor săi înaintași.