Dimitrios Koukoulas, medicul grec care profesează de zece ani în oraşul nostru

Remus V. GIORGIONI

Din ţara lui Pindar, poetul aristocrat care a scris ode adresate divinităţii, ţara marilor poeţi mondiali Constantinos Kavafis, Elytis, Seferis… dar şi a contemporanilor Penelope Delta, Menelaos Ludemis, Lugojul a primit în dar priceperea şi devotamentul unui medic de excepţie. Dimitrios Koukoulas (nici eu n-am ştiut: se citeşte Cuculas, iar nu Cocula sau Cuculaş…) a venit prin examen la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” şi este de doi ani cetăţean român. A absolvit Medicina la Timişoara (1997-2005), având colege de grupă, dintre medicii lugojeni, pe doamnele Iacobescu, Boboc, Roxana Marian.

Doctorul Koukoulas a făcut parte dintr-un lot de 40 de studenţi greci, dintre care majoritatea – cca 30 – au venit în România să studieze medicina. Cu aceştia, dl doctor Dimitrios a fost coleg în anul pregătitor. A optat iniţial pentru secţia de limba engleză, dar împrejurări independente de voinţa sa au făcut să nimerească într-o grupă care studia medicina în limba română. Dar de la colegii şi prietenii aromâni pe care i-a întâlnit în copilărie a învăţat mai multe cuvinte româneşti, fapt care i-a fost de ajutor în  anul pregătitor.

Născut la Salonic, dl Koukoulas a copilărit într-un orăşel vecin, Grevena, unde se află, trăiesc, locuiesc, mulţi din acei fraţi ai noştri „armâni”, menţionaţi mai sus. A făcut şcoala şi armata în alt orăşel din zona Salonicului – am discutat şi despre diferenţele dintre sistemul şcolar românesc şi cel grecesc, în care bacalaureatul nu contează la o admitere în aşa măsură ca la noi. Am vorbit şi despre învăţământul superior, despre anul pregătitor (care pentru dânsul s-a făcut doi!), despre cei cinci ani de specializare postuniversitară. Fiindcă, trebuia s-o spun de la început, specialitatea dlui doctor este gastroenterologia, pe care o practică la Lugoj.

Din discuţii, am înţeles că în familia dlui s-a remarcat bunicul din partea mamei, de care a fost foarte apropiat (a  şi ajuns la o vârstă venerabilă: 107 ani); bunic care „i-a legănat” copilăria cu poveşti, îndrumări şi sfaturi, spre a ajunge omul de caracter de astăzi. Şi bunica din partea mamei, la care mergea în vacanţe. Tot în timpul şcolii, făcea dese excursii cu clasa la Meteora, cunoscutul focar de spiritualitate creştin-ortodoxă. Deşi singur la părinţi, doctorul Koukoulas are o familie numeroasă, un adevărat clan: cei 7 fraţi ai mamei la care se adaugă 8 ai tatălui au… produs impresionanta cifră de (cca) 100 verişori primari!

S-a acomodat repede şi bine în mediul nostru bănăţean – asta incluzând colegii medici, pacienţii (a ajuns să se înţeleagă chiar şi cu oamenii de la ţară, chiar dacă vorbesc numai în limba ucraineană!); şi în general cu cetăţenii municipiului de pe Timiş. De altfel, dl doctor a petrecut mai bine de jumătate de viață în România: a venit în țară la 21 de ani, iar acum are 44. De mediul românesc îl leagă mai multe aspecte existenţiale.

A avut un unchi care a făcut Medicina la Cluj, au fost apoi acei prieteni aromâni (care sunt tot români). Copil, a mers în colindă cu vecinii aromâni, iar colindele sunt asemănătoare celor româneşti. Profesia de medic fost o alegere practică, dar spre medicină l-a mai atras şi dorinţa de a ajuta, care s-a înfiripat de timpuriu în copilul sufletist de altădată.

În principiu, ar vrea să rămână definitiv în ţară, pentru că aici şi-a găsit jumătatea, în persoana unei colege de grupă: Mihaela Avram, nepoata unui prefect de Severin, Lupea. Soţia este acum medic chirurg la Timişoara şi, pe lângă practica medicală, este şi cadru universitar la Facultatea de Medicină. De aceea, cavaler, soţul a preferat să facă el naveta la Timişoara.

Dl doctor Dimitrios Koukoulas este ortodox practicant, merge des la biserică. A descoperit la Timişoara, în Piaţa 700, o biserică purtând hramul sfântului său patron, Sfântul Dumitru – pe care românii îl sărbătoresc la 25 octombrie. Am purtat o discuţie amplă şi interesantă cu dl doctor, pe teme varii: am aflat părerea dlui despre aceste vremuri de pandemnie, vremuri grele pentru cei mai mulţi dintre noi (dar se pare că sunt perspective să răsară din nou soarele şi pe uliţa noastră…). În legătură cu problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate, dl doctor a amintit slaba finanţare şi dotare, cu echipament şi aparatură.

A fost de acord că situaţia medicală mondială prin care trecem impune măsuri speciale de distanţare şi protecţie. În opinia dlui, se întâmplă prea des ca la televizor să-şi dea cu părerea specialişti din alte ramuri ale medicinei, şi nu sunt lăsaţi să-şi spună cuvântul cei în branşă: imunologi, microbiologi (virusologi), epidemiologi şi specialişti în boli infecţioase. Dl doctor a participat online vare trecută, în luna iulie, la un congres european pe aceste probleme, ţinut în România, dar cu participare internaţională. Mi-a explicat cum stă treaba cu vaccinurile, manifestându-şi încrederea în toate tipurile aplicate până acum.

Chesiunea vaccinurilor este relativă, în sensul că încă se experimentează îmbunătăţiri ale lor şi prelungirea timpului de imunizare. (Mi-a pus înainte un caz interesant, cel al marinarilor angajaţi în flota mondială, care se vaccinează de multă vreme împotriva febrei galbene.

La acest vaccin se considera necesar un rapel peste 10 ani – , ca până la urmă să se constate că nu se mai impune nevoia repetării. Aşa că, populaţia trebuie să ştie clar că nu este vorba despre un experiment pe care cineva – o forţă ocultă – l-ar face pe noi, ci mai degrabă despre un efort continuu de îmbunătăţire, de urmărire a efectelor pe termen lung. Iar cazurile rare de efecte secundare nu sunt altceva decât excepţia care întăreşte regula.

Dl doctor Koukoulas este asistat la cabinetul de Gastroenterologie de dna Ana Amihălăchioaiei, om de suflet şi săritor (săritoare: adică total interesată de pacienţi, de sănătatea lor, dar şi de nevoile, de dispoziţia lor sufletească; această mărturie o depune cineva care le-a fost, cu doar o lună în urmă, pacient).

În totala confuzie de valori actuală, în care doctorii şi cadrele medicale, în loc să fie gratulaţi şi glorificaţi sunt în multe cazuri blamaţi, e bine să se ştie că mai sunt şi oameni de suflet şi buni profesionişti, care se jertfesc efectiv pe altarele meseriei. Parafrazând un poem de Nichita Stănescu (din volumul patriotic Un pământ numit România), putem spune: „Medicul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală”.