Primarul Francisc Boldea despre banii pentru biserici

Share Button

Bisericile din Lugoj și satele aparținătoare vor beneficia și în acest an de sume de la bugetul local. Aproximativ 300.000 de lei din bugetul Lugojului vor merge, în acest an, către 17 biserici din municipiu și satele aparținătoare, Tapia și Măguri. Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Francisc Boldea, a fost votat în unanimitate de către consilierii lugojeni.

„De aproape 11 ani, în fiecare an, am ajutat toate cultele din oraș, în funcție de procentul de enoriași din cuprinsul Lugojului. Suma totală an de an a fost în jur de 300.000 de lei, care au fost repartizați, așa cum vă spuneam, în funcție de câți enoriași sunt la fiecare cult. De asemnea am făcut iluminatul în cimitirul catolic, am făcut aleile în cimitirul catolic, am făcut aleile și iluminat la reformați, la baptiști, la penticostali. Am făcut aleea centrală în cimitirul ortodox de pe Făgetului, am făcut la cel de pe Cransebeșului. Am ajutat la zugrăvirea fiecărei biserici din oraș, am făcut biserica din Dealul Viilor, am sprijinit-o pe cea de pe Timișorii, cea din locul centralei termice din ITL, biserica din Cotu Mic și așa mai departe”,

a declarat Francisc Boldea, primarul Lugojului. Cea mai mare sumă de bani o vor primi Parohiile Ortodoxe din Cotu Mic și Pogorârea Sf. Duh, suma alocată fiind de 35.000 de lei. Acestea sunt urmate de Parohia Ortodoxă Sfinții Arhangheli, Parohia Ortodoxă Dealul Viilor și Parohia Ortodoxă Învierea Domnului, cu câte 25.000 de lei.

Alina DAMIAN

1958

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.