Primăria transferă clădirile care urmează să fie demolate, pentru a face loc noului spital

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Primăria Lugoj a solicitat Consiliului Local Lugoj, în ședința din 31 mai, transferul a 14 clădiri din patrimoniul spitalului în vederea demolării, după ce a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru acest proces. Demersul face parte din planurile Primăriei de a construi un nou spital și de a reabilita clădirile existente pentru a desfășura funcțiuni conexe.

În luna martie 2023, s-a semnat contractul de finanțare între Ministerul Sănătății, în calitate de coordonator al reformelor și investițiilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, și U.A.T.

Municipiul Lugoj, în calitate de beneficiar, în vederea realizării obiectivului de investiții „Construire Spital Funcțiuni Conexe pentru Spitalul Municipal dr. Teodor Andrei Lugoj”. În acest context, pentru a face loc noii unități spitalicești, majoritatea clădirilor existente vor trebui demolate, cu excepția corpului principal și a corpului C9 – pavilion stație dializă, boli nutriție, psihiatrie, pneumologie, care vor fi renovate. Primarul interimar Bogdan Blidariu a afirmat:

„Realizarea noii unități spitalicești presupune, însă, demolarea majorității corpurilor de clădire care găzduiesc astăzi spitalul nostru, cu excepția corpului principal C1 și a corpului C9 – pavilion stație dializă, boli nutriție, psihiatrie, pneumologie, care vor fi păstrate, acestea urmând a fi supuse unui amplu proces de renovare.”

Ionuț Cocoș, directorul Spitalului Municipal Lugoj, a asigurat că activitatea va continua fără probleme, deoarece secțiile din clădirile care urmează să fie demolate vor fi mutate temporar în pavilionul central.

„Noi ne-am pregătit deja și avem un plan pentru momentul în care demolarea va începe. Primăria va trebui să ne anunțe înainte, astfel încât să putem muta toate aceste secții. Acestea vor fi transferate în pavilionul central, inclusiv pediatria, neurologia și îngrijirile paleative. Va fi o perioadă mai dificilă, dar avem spațiu și putem funcționa”,

a declarat directorul spitalului.

Până în prezent, nu s-a stabilit o dată exactă pentru începerea demolării clădirilor. Cu toate acestea, primarul interimar Bogdan Blidariu a menționat că demolările vor avea loc în perioada în care se va construi noul spital. Conform declarațiilor anterioare ale reprezentanților administrației locale, acest lucru ar putea avea loc cel mai devreme în toamna acestui an.

  Nicolae SILADE

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.