Primăria Lugoj a pierdut un proces important cu Inspectoratul Școlar

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a înaintat o cerere de anulare a unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, referitoare la darea în administrare a imobilelor Sala de Sport „Lavinia Miloșovici” și „Stadionul Tineretului” către CSM Lugoj, la Tribunalul Timiș sub dosarul nr. 2013/30/2022, la data de 19 mai 2022. Cererea vizează anularea dării în administrare a „Stadionului Tineretului”, considerând că aceasta este nelegală și netemeinică. Procesul dintre Inspectorat și Primărie a pornit în urma unor neînțelegeri privind administrarea și folosirea bazei sportive de la stadion. În urma discuțiile iscate între cei de la CSM Lugoj, club al consiliului local și CSS Lugoj, club al Inspectoratului Școlar Timiș s-a ajuns în instanță.

În fapt, Inspectoratul Școlar Județean Timiș argumentează că, potrivit prevederilor Legii Educației Naționale, Codului Administrativ și a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006, care aprobă inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, Stadionul Tineretului face parte din domeniul public al statului și se află în administrarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Timiș și Clubului Sportiv Școlar Lugoj. Această apartenență la domeniul public al statului a fost confirmată și de către Ministerul Educației în anul 2005, printr-o solicitare adresată Primăriei Municipiului Lugoj.

Reclamanta susține că pentru a dispune darea în administrare a unui bun, acesta trebuie să dețină un titlu valabil asupra bunului respectiv, iar în cazul Stadionului Tineretului, dreptul de proprietate aparține domeniului public al statului. Din acest motiv, Inspectoratul Școlar Județean Timiș consideră că singurul care deține un titlu valabil de proprietate asupra acestui imobil este Statul Român, prin urmare darea în administrare către Clubul Sportiv Municipal Lugoj este nelegală și netemeinică.

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a solicitat anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 11/27.01.2022 privind darea în administrare a imobilelor Sala de Sport „Lavinia Miloşovici” și „Stadionul Tineretului”, în sensul anularii dării în administrare a „Stadionului Tineretului” și suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu cheltuieli de judecată, în măsura în care sunt efectuate.

„Admite acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiș în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi intervenientul forţat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în Bucureşti, Bd Revoluţiei, nr. 16, sector 5, având ca obiect anulare act. Dispune anularea în parte a HCL nr. 11/27.01.2022 adoptată de Consiliul Local al mun. Lugoj, în ceea ce priveşte art. 1. Dispune suspendarea executării până la soluţionarea definitive a prezentei cauze. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată”, se arată în hotărârea instanței.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată azi, 12 Aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”,

se arată în hotărârea instanței.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.