Prima maşină care merge cu apă a fost omologată

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Florian Călăuz deţine prima maşină din România care foloseşte drept combustibil apa. Băimăreanul și-a dotat Loganul proprietate personală cu o instalație care face hidroliza apei, automobilul funcționând cu hidrogenul produs.

Prima maşină din România care merge cu apă a fost deja omologată. Invenţia funcționează pe bază de apă şi hidroxid de sodiu, iar un plin ajunge pentru aproximativ 1500 km. „Cu un plin al rezervorului, în jur de 50-60 de litri de motorină, pot face drumul din Baia Mare până la Constanța, dus-întors și din nou până la malul mării“, a declarat inventatorul pentru site-ul mesajul.ro

Băimăreanul afirmă că a ajuns să aibă un consum de combustibul de aproximativ 2% și susține că doar cu 1 litru de apă plus hidroxid de sodiu a parcurs 10.000 de kilometri. „Aparatul face hidroliza apei, realizează hidrogen care merge la galeria de admisie și oxigenul va ieși pe țeava de eșapament, scăzând poluarea. Hidrogenul dezvoltă prin ardere o putere calorică mai mare de șase ori față de oricare alt combustibil ca benzina, motorina sau GPL, în acest fel crescând și puterea motorului, scăzând consumul de carburant pentru că în ardere se folosește hidrogen“, a adăugat Florian Călăuz pentru sursa citată.

Florian Călăuz nu este singurul român care a înlocuit carburantul cu un produs mult mai ieftin. În urmă cu cinci ani, băcăuanul Gheorghe Bordeianu inventa un motor care funcţiona pe bază de hidrogen. Inginerul folosea drept combustibil pe maşina Cielo un amestec de apă, oţet și cola sau chiar urină.

Bordeianu și-a validat invenția la RAR în privința noxelor, iar rezultatele obținute au indicat emisii zero. Mașina utilizează benzină doar ca să pornească, ulteriorul motorul funcţionânnd pe baza amestecului pe bază de apă.

Performanțele maşinii Cielo care foloseşte drept combustibil amestecul de apă, oţet şi cola se apropie de cele ale maşinii lui Călăuz, cu trei litri de „combustibil“ automobilul inginerului din Bacău putând parcurge până la 5.000 de kilometri.

Secretul autonomiei crescute este generatorul de ioni, care realizează procesul de separare a hidrogenului de oxigen, explică Gheorghe Bordeianu.

Alina Dana OLAR

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.