Povestea şerbetului care face furori la Băcănia Lugojeană

Băcănia Lugojeană deschisă recent pe str. Nicolae Bălcescu nr.9 (lângă Centrul Luca) a înregistrat un adevărat record de vânzări pentru un produs celebru în urmă cu zeci de ani. Este vorba despre şerbet, un dulce de pe vremea bunicilor.

„Şerbetul a fost vedeta vânzărilor noastre la produsele dulci. Am vândut peste 100 de borcane, în doar trei zile. Bucuria noastră e că oamenii care au cumpărat şerbet revin şi ne spun că e exact gustul pe care îl ştiu din copilărie. Asta e confirmarea că producătorul este unul serios şi produsul este bun”,

spune Diana Fedeleş, administratorul Băcăniei Lugojene.

Timişoreanul care face șerbetul este Gheorghe Revnic (71 de ani). A găsit reţeta într-o carte de bucate veche. A început cu un singur sortiment, iar astăzi a ajuns să facă peste zece feluri de șerbet. De borcanele lui se bucură clienți din toată țara, pentru că Gheorghe Revnic este producător recunoscut și își vinde produsele la toate târgurile tradiționale. Revnic produce din 2015 zacuscă, salate, oțeturi și dulcețuri la borcan. Dar vedeta este, fără îndoială, șerbetul. Sub brandul Biodac este cunoscut în toată țara, iar delicatesele lui sunt extrem de căutate la târgurile de profil. Despre șerbet spune că și-a dorit să-l facă așa cum își amintea el, din copilărie, că trebuie să fie șerbetul adevărat.

„Reţeta este una veche, pe care o ştim cu toţii, problema e că e foarte mult de lucru. În portofoliu am cam 14 sortimente. Cele mai vândute sunt cele de trandafiri, de frăguţe, de lămâie şi de ciocolată. Dar şi celelalte se vând. Gusturile nu se discută, fiecare cu gusturile lui. Şerbetul a fost o nişă, despre care am bănuit eu că o să prindă şi nu m-am înşelat. Întâmplător am dat peste o reţetă dintr-o carte de bucate a Sandei Marin şi am zis: hai să încerc!”,

povesteşte Gheorghe Revnic.

Producătorul bănăţean povestește că până să pună șerbetul în vânzare l-a testat pe cunoscuți și pe clienți timp de o lună de zile, până a ajuns la gustul perfect. Chiar și în prezent, timișoreanul își momește clienții la târguri, dându-le să deguste din șerbetul minune.

„Ultima dată când am fost la un târg am avut foarte multe borcane de şerbet de lămâie. Şi am zis: hai să desfac eu un borcan. Am linguriţe de unică folosinţă şi l-am dat la degustat. În două zile am vândut tot şerbetul de lămâie şi tot venea lumea şi mă întreba. Degustarea face foarte mult”,

spune Revnic.

Producătorul bănățean vinde peste 350 de borcane de șerbet lunar, în târguri și în magazinele din toată țara, cu care are deja contracte. Nu vrea să dezvăluie rețeta cu care a ajuns la produsul perfect, însă spune că un borcan de șerbet de-al său se vinde cu 15-20 de lei și poate să stea alături de orice delicatesă din lume.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.