
Sărbătoarea de 1 Decembrie a fost și un prilej de bucurie pentru unii polițiști timișeni, între care doi din Lugoj și doi din Făget. În prezența conducerii manageriale a Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, reprezentată de Inspectorul Șef, Comisar Șef de Poliție Petecel Aurelian Alin, a avut loc o ședința festivă prilejuită de avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a 12 ofiţeri şi 16 agenţi de poliţie.
Prin Dispoziția Șefului de Inspectorat al Județului Timiș, cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 Decembrie, pentru merite excepționale în activitatea profesională, 28 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim. Polițiștii timișeni s-au remarcat în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate.
La Lugoj, Răzvan Cesa, de la Biroul Ordine Publică, a fost avansat din agent în agent principal, iar Marius Sauca, de la Biroul Rutier, a fost avansat din agent șef adjunct în agent șef. La Făget, Cristian Gârbovan, șeful Poliției Făget, a fost avansat de la subcomisar la comisar, iar Vasile Cisar, de la Biroul Investigații Criminale, a fost avansat din agent șef în agent șef principal.
Lasă un răspuns