Planul național de combatere a violenței școlare a fost adoptat în ședința de guvern din 28 august. La nivel județean, miercuri au fost discutate, în prezența subprefectului de Timiș, Raul Ambruș, și a instituțiilor implicate, măsurile ce se vor lua în perioada următoare.
„Obiectivele acestei inițiative includ prevenirea și combaterea violenței de orice tip – verbală, fizică, psihologică (bullying), emoțională, sexuală, socială, culturală sau cibernetică. De asemenea, s-au discutat măsuri pentru prevenirea consumului de droguri, a traficului de persoane și a altor comportamente ce pun în pericol sănătatea și siguranța elevilor și a personalului din școli”,a declarat subprefectul de Timiș, Raul Ambruș.
În perioada octombrie – decembrie 2024, acțiunile de informare și prevenție se vor desfășura în următoarele unități de învățământ:
♦ Colegiul Tehnic „Ion I.C. Brătianu” Timișoara
♦ Liceul Teoretic Gătaia
♦ Școala Gimnazială Nr. 19 Timișoara
♦ Liceul de Arte Plastice Timișoara
♦ Școala Gimnazială Săcălaz
♦ Liceul Tehnologic „Spiru Haret” Timișoara
♦ Școala Gimnazială Nr. 25 Timișoara
♦ Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara
♦ Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” Timișoara
♦ Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara și
♦ Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timișoara, urmând ca, după vacanța de iarnă, acțiunile să continue și în celelalte unități școlare.
Instituțiile implicate în acest demers sunt: Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, Penitenciarul Timișoara, ISU „Banat”, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Timiș, CJRAE Timiș, DGASPC Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș.
Lasă un răspuns