Percheziții! Polițiștii au ridicat 23 de arme și 15.000 de proiectile metalice, deținute ilegal

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Polițiștii  au pus în executare, miercuri, 28 iunie, 16 mandate de percheziție în localitățile Măguri, Știuca, Timișoara, Checea, Dumbrăvița și Moșnița Nouă.

Mandatele au fost emise de către Judecătoria Timișoara, într-un dosar penal aflat în instrumentarea  S.A.E.S.P. Timiș constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

„În fapt, activitatea infracțională s-a derulat prin două societăți comerciale rezidente juridic și fiscal în Polonia care, prin intermediul unei platforme autohtone online de vânzări, au comercializat, fără drept, unor persoane neautorizate (cetățeni români), arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri și 23 de arme neletale supuse autorizării (19 cu țeavă scurtă și 4 cu țeavă lungă), precum și 15.000 de proiectile metalice, iar 14 persoane au fost aduse la audieri. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. (P. M.)

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.