Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Lugoj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat marți, 13 iunie, 17 percheziții domiciliare în comuna Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori și furt de arbori”, precum și la persoane care ar fi achiziționat materialulul lemnos de la aceștia. În urma efectuării perchezițiilor au fost ridicate, în vederea confiscării, 56 de metri cubi de material lemnos și unelte folosite la tăierea arborilor (3 motofierăstraie și 19 lanțuri pentru lamă).
De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 8.200 de țigarete de contrabandă, 41 de cartușe și 14 capse, deținute ilegal, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor ”. Trei bărbați în vârstă de 23, 34 și 45 de ani au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori, furt de arbori și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Activitate a beneficiat de sprijinul polițiștilor Municipiului Lugoj și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, jandarmilor din cadrul Detașamentul 6 Jandarmi Lugoj, precum și al lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Lugoj.
Lasă un răspuns